Marko: Actualul sistem bicameral un …fals !

Marko: Actualul sistem bicameral un …fals !

0 224

Cu ultimele declaratii de presa referitor la revizuirea Constitutie, presedintele Traian Basescu si-a dorit o pozitionare a tuturor actorilor politici fata de tema cea mai dificila Parlamentul.
Va reamintim ca Basescu s-a orientat spre o schimbare a sistemului parlamentar, in prezent, cele doua Camere sunt asemanatoare din punct de vedere al reprezentativitatii,sunt alese in acelasi mod, sunt alese in acelasi moment etc.
Presedintele UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat, sambata, inainte de sedinta Consiliului Permanent al Uniunii, de la Targu Mures, ca actualul sistem bicameral este unul fals, solutia fiind fie un Parlament unicameral, fie unul in care cele doua camere (Senatul si Camera Deputatilor) sa aiba atributii diferite.
„Ideea de Parlament unicameral figureaza si in raportul Comisiei Prezidentiale. Se poate, ar fi mai bine decat actualul bicameralism, care este un fals bicameralism, pentru ca cele doua camere au atributii asemanatoare, senatorii si deputatii sunt alesi in mod identic, numai marimea colegiilor difera. Fata de acest bicameralism, un Parlament unicameral ar fi mai benefic. Dar luand in considerare ca totusi Romania este o tara mare si multicolora din multe puncte de vedere, eu as zice ca solutia optima ar fi un bicameralism real, unde modalitatea de alegere a senatorilor si deputatilor difera in mod esential, natura reprezentarii difera in cazul celor doua camere”, a spus Marko Bela.
El a insistat ca „solutia optima” ar consta intr-un bicameralism real, admitand ca si un sistem unicameral ar fi mai bun decat cel din prezent.
„De exemplu, Camera Deputatilor ar fi, de fapt, o Camera politica, deci cu caracter politic, si Senatul ar putea sa fie o reprezentare teritoriala a diferitelor judete sau a diferitelor regiuni si, bineinteles, trebuie sa exite o diferenta esentiala intre atributiile celor doua Camere. Solutia optima ar fi un bicameralism real, dar si un unicameralism ar fi mai bun decat actualul sistem bicameral, care este un bicameralism fals”, a mai declarat Marko.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.