Festival de film eco la Sinaia
Sambata, a inceput la Sinaia primul festival de film din Romania dedicat mediului. Festivitatea de deschidere s-a bucurat de prezenta a numeroase personalitati, printre care regizorii Tudor Giurgiu si Alexandru Solomon, producatorul Ada Solomon, criticii de film Tudor Caranfil si Irina Margareta Nistor, dar si Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea, Eugen Serbanescu, presedintele Centrului National al Cinematografiei, si Attila Szasz, membru al Consiliului National al Audiovizualului.
Totodata, la deschiderea oficiala au fost prezenti si regizori ai filmelor prezentate in cadrul festivalului, printre care si Olivier Weber, dar si reprezentanti ai Discovery Networks Europe – sponsor al evenimentului organizat de Asociatia Aristoteles Workshop – printre care Monika Kinal, Corporate Communications Manager Discovery Networks Central Europe, si Ada Roseti, Channel Manager Discovery Networks Romania.
La ceremeonia deschiderii, Ministrul Culturii, a motivat necesitatea unui demers cultural eco, aratand ca mediul si cultura merg mana in mana.
„Distrugerea mediului e foarte aproape de distrugerea patrimoniului. Mediul este o cauza globala, dar in Romania mediul si patrimoniul cultural merg impreuna”, a spus Theodor Paleologu, facand referire la mai multe situri arheologice din Romania, care sunt in pericol, dar si la unele cladiri de patrimoniu din Bucuresti care au fost distruse.
Festivalul a fost deschis cu proiectia filmului „The 11th Hour”, produs si narat de Leonardo DiCaprio. Documentarul, prezentat pentru prima data intr-un cinematograf romanesc, trage un semnal de alarma asupra incalzirii globale si vine in continuarea filmului lui Al Gore, „An Inconvenient Truth”, incercand sa gaseasca solutii pentru salvarea planetei Pamant.
De asemenea, au fost proiectate filme cu teme ecologice precum „Les Animaux Amoureux” de Laurent Charbonnier, „Uber Wasser” de Udo Maurer, „Digital Cemeteries” de Yorgos Avgeropoulos si „Last Call for Planet Earth” de Jacques Allard.
Initiativa este binevenita, in contextul in care problemele de mediu sunt din ce in ce mai mari, iar tanara generatie este educata in spiritul consumerismului execsiv. Ecologia trebuie promovata prin toate mijloacele si trebuie sa devina o noua moda.