Nunta la Cetatea Rasnov

Nunta la Cetatea Rasnov

0 306

Sambata a avut loc la Cetatea Rasnov ceremonialul ocazionat de casatoria a doi tineri din Rasnov, atat cea civila, cat si cea religioasa. Ceremonialul ambelor cununii s-a desfasurat in curtea medievala a cetatii, sub privirile curioase ale turistilor vizitatori, caci in cetate puteai intalni cavaleri si domnite in costume medievale, pe ziduri fluturau flamuri, iar trompetii anuntau desfasurarea diferitelor momente ale ceremonialului, totul fiind ceva nemaiintalnit in zilele noastre, cel putin in Romania.
Dorinta celor doi tineri a fost o surpriza chiar si pentru autoritatile locale din Rasnov.
„S-a tinut o luna si jumatate de capul meu, mirele, un fost consilier local, ca sa accept „, a declarat primarul Adrian Vestea.
La sfarsitul ceremoniei, mirii au primit din partea autoritatilor un certificat de casatorie specific anilor 1900, dar si titlul onorific de cavaler si domnita.
Cununia din interiorul cetatii a readus atmosfera medievala. Istoricii spun ca astfel de evenimente erau un lucru obisnuit pentru rasnovenii de acum cateva sute de ani. Obiceiul a fost impamantenit in secolul XVII, fiind abandonat la inceputul secolului XX, cand lumea a inceput sa uite de romantism si de frumusetea lui, incercand sa se incadreze in secolul vitezei.

Autoritatile locale au anuntat ca, pe viitor, doresc ca astfel de evenimente sa devina ceva obisnuit in cetatea medievala.
Desi prima nunta a fost gratuita, mirii si nuntasii achitand doar biletul de intrare de 10 lei, pe viitor autoritatile locale intentioneaza sa puna o taxa fixa pentru asemenea evenimente.
„De luna viitoare insa vom introduce o taxa care urmeaza sa fie aprobata de Consiliul Local si care nu va depasi 400 de lei, bani destinati in totalitate acoperirii cheltuielilor cu întretinerea cetatii”, a mai declarat primarul Adrian Vestea, inainte de a se dedica sarbatorii.
Privind de pe oricare din culmile brasovene, poti observa o seama de cetati si ziduri si turnuri apartinand vechilor fortificatii ale Cetatii Brasov. Oare nu s-ar putea organiza intr-una din aceste locatii asemenea evenimente, dupa vechiul tipic? Nu numai ca ar fi o atractie pentru turisti, dar ar putea fi si un ban cinstit in vistieria locala si judeteana, caci sunt sigur ca s-ar gasi destui amatori care sa-si celebreze acest moment dorit unic in viata, in asemenea decor. Si mai sunt sigur ca, bine mediatizata, o asemenea intreprindere ar atrage amatori din toata tara si chiar si de peste hotare
Dar este probabil greu sa ceri un asemenea deziderat unui primar care a desfiintat tramvaiul ca sa nu-l curenteze sinele, dapoi sa invete obiceiuri civilizate, chiar daca medievale. Si nici nu cred ca i s-ar potrivi, pentru ceremonii, hainele de „Buergermeister”.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.