De-ale Carnavalului la teatrul Sica Alexandrescu
Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov va invita in aceasta seara sa fiti prezenti la avanpremiera spectacolului D’ALE CARNAVALULUI de I.L. Caragiale. Evenimentul va incepe astazi, de la ora 19.00 (Sala Mare) si va fi reluat sambata, 24 ianuarie, ora 19.00 (Sala Mare), in avanpremiera, la Teatrul „Sica Alexandrescu”.
Aceasta comedie scrisa de unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane este arhicunoscuta publicului, fiind una dintre reperele comediei clasice romanesti. Aceasta reperezentare va fi pusa in scena in stil propriu de regizorul Serban Puiu.
Si pentru ca ceea ce a scris Caragiale ramane vesnic autentic, va invitam sanu pierdeti ocazia de vedea acest spectacol.
Titu Maiorescu, in “Comediile d-lui I. L. Caragiale”, scria: “cu multa cunostinta a artei dramatice, d. Caragiale ne arata realitatea din partea ei comica. Dar usor se poate intrevedea prin aceasta realitate elementul mai adanc si mai serios, care este nedezlipit de viata omeneasca in toata infatisarea ei, precum in genere indaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie“.
Din distributie fac parte: VLAD JIPA, MIHAI BICA, DAN SANDULESCU, MARIUS CORDOS, MARIA GARBOVAN, LETITIA VLADESCU, DEMIS MURARU, GEORGE CUSTURA, RELU SIRITEANU, OANA HUI, MARIUS CISAR.
Decorul spectacolului este realizat de: MIHAI MADESCU, iar costumele de: LUANA DRAGOIESCU.