Tataneasa
Tataneasa (Symphytum officinale) sau cum i se mai spune, iarba-lui-Tatin sau iarba-baloasa este o planta erbacee, perena, spontana ce creste prin locuri umede, prin vii, pe langa drumuri, santuri etc.
Tataneasa se prezinta ca un rizom scurt, gros, ramificat, din care pornesc radacini fusiforme, carnoase, groase de 1-2,5 cm, lungi pana la 30 cm, negre. Infloreste in perioada mai-august. Florile sunt de culoare rosie-violacee, grupate cate cinci-zece in cime scorpioide.Frunzele sunt aspre si foarte ascutite la virf. Radacina este maro inchis pina la neagra la exterior iar in interior este alba pina la galbuie si are grosimea degetului mare. Daca o desfaci este foarte cleioasa, unsuroasa si lipicioasa la pipait. Contine ulei volatil, alantoina, rezine, tanin, mucilagii, precum si alte substante.
Ceaiul din radacina are proprietati emoliente si expectorante, folosindu-se in bronsita, tuse, impreuna cu alte plante ca patlagina, teiul, nalba, etc. Datorita alantoinei, principiul activ de baza, radacinile de tataneasa au proprietati hemostatice, calmante si cicatrizante in ulcerul stomacal si diaree.
Experientele facute pe animale au demonstrat influenta favorabila a alantoinei in oprirea dezvoltarii tumorilor.
Extern se utilizeaza sub forma de comprese cu terci de frunze si bai in tratamentul arsurilor, inflamatiilor, hemoroizilor, ulecerelor varicoase. Experientele au aratat ca aplicatiile externe de tataneasa sub forma de cataplasme reduc temepratura locala, atenueaza durerile si fac sa dea inapoi procesele inflamatorii.
Asociata cu plante care contin azulen (musetel, peli, coada-soricelului) se poate folosi sub form de gargara in abcesele dentare sau alte afectiuni ale gurii.
Decoctia se prepara dintr-o lingurinta – doua de radacina maruntita la 250 ml de apa, din care se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Pentru uz extern decoctia se face mai concentrata (4-5 linguri la 250 ml apa).
Bianca Sorescu
