Sirnea si turismul rural

Sirnea si turismul rural

0 281

Despre localitatea brasoveana Sirnea se poate spune ca este satul unde s-a inventat turismul rural in Romania.
La cati locuitori sunt, localitatea are, in ciuda unor orase mult mai instarite si rasarite, un muzeu, are monumente, are obiective turistice naturale. Si, cum am aratat, este doar un sat. Un sat de cateva sute de suflete raspandite pe culmile sau in vaile dintre Bucegi si Piatra Craiului, la locul de intalnire dintre Ardeal si Tara Romaneasca, intr-un decor mirific, de vizitat in oricare anotimp.
Acesta este satul Sirnea, primul sat turistic din Romania.
Caci la Sirnea se face turism rural inca din anii ’60, este drept, la scara mica, nu ca in zilele noastre postrevolutionare mai ales, iar in anii ’70 turistii straini erau adusi cu sanii in sat, vizitau muzeul, gospodariile oamenilor, si luau masa la localnici, cu mancare specifica locului.
Pentru cei care nu stiu, satul se afla pe culoarul Rucar – Bran, la numai 44 de kilometri de Brasov. In sat se poate ajunge pe un drum nemodernizat, dar practicabil in orice anotimp.
Pentru cei pe care ii bate gandul sa petreaca un sejur intr-una din vilele sau pensiunile din Sirnea, ei trebuie sa stie ca, pe langa niste conditii de cazare mai mult decat onorabile si un meniu cu specific local, din produse ecologice proprii, acestea ofera si o deschidere magnifica spre Masivul Piatra Craiului si Muntii Bucegi.Iar in ceea ce priveste vestita „zgarcenie braneana”, aceasta nu isi face loc in servirea oaspetilor turisti.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.