Jaful de la casa de schimb, la trei saptamani dupa un control al Politiei
Dupa ce patronul casei de schimb valutar atacate, Valentin Candidatu, i-a acuzat pe consilierul judetean Paul Enache si pe campionul de K1 Nicu Dascalu, replicile acestora nu au intarziat. Ambii spun ca singurul vinovat pentru crimele de la Brasov este Candidatu care nu a asigurat paza corespunzatoare a obiectivului si nu a transportat banii conform regulilor de transport valori, adica pe timp de zi si in masina blindata. Iar declaratia lui Dascalu este sustinuta de Inspectoratul Judetean de Politie Brasov, care aduce in prim plan un element extrem de interesant. Conform reprezentantilor IJP, Valentin Candidatu a fost amendat, in 4 ianuarie 2009, de oamenii legii pentru ca deºi avea autorizatie de transport valori, nu facea acest lucru conform prevederilor legale. Deci atacul a avut loc la scurt timp dupa ce politistii au constatat ca patronul in cauza transporta banii in conditii improprii. Cele trei saptamani scurse de la amenda au fost suficiente pentru filaj si pentru stabilirea unui plan de atac. Nu cumva informatia ca omul nu-si pazeste casele de schimb si banii “s-a scurs”? Oare cat de amanuntit a fost procesul verbal? Sunt din ce in ce mai multe amanunte ce ridica nedorite semne de intrebare.