Targ de miere ecologica la Campina, judetul Prahova
Asociatia Apicola Valea Prahovei-asociatie profesionala care reprezinta interesele apicultorilor din zona, reunind cca.5000 familii de albine, organizeaza in data de 21-22 februarie, Targul Mierii – Campina 2009, manifestare devenita traditionala.
Sunt asteptate la aceasta sarbatoare personalitati sportive,artistice si politice,reprezentanti ai presei – cu totii consumatori de miere, care sa exprime opinii asupra produselor apicole prezente.
Pentru ca sarbatoarea sa fie completa, vor fi, de asemenea, prezenti mesteri populari in olarit, sculptura in lemn, icoane pe sticla etc.
Manifestarea se adreseaza deopotriva, atat locuitorilor din zona, cat si turistilor de weekend foarte numerosi pe Valea Prahovei.
Programul celor doua zile arata in felul urmator:
Sambata 21 februarie- Targ de miere, utilaje si echipamente apicole – Casa Tineretului
-10.00 Deschidere -reprezentanti presa,oficialitati,personalitati sportive
-10.30 Concurs: Cel Mai Bun Degustator De Miere (participa presa si oficialitati)
Concursul consta in prezentarea unui numar de 10-12 probe de miere cu origine certa, concurentii primind un formular cu numele sortimentelor si trebuind sa identifice corect cat mai multe din acestea. Va fi desemnat castigator concurentul cu cele mai multe rezultate exacte care va primi un cos cu produse apicole si diploma “Cel Mai Bun Degustator De Miere„ TARGUL MIERII CAMPINA 2009
– 11.00 Fiecare expozant va putea inscrie in concurs un sort de miere pentru titlul de „Cea Mai Buna Miere ” -Campina 2009.
– 18.00 toti expozantii sunt invitati la o masa rotunda si discutii pe teme de apicultura si marketing apicol .
Duminica 22 februarie – Casa Tineretului Campina
Ora 8.00 Deschidere Targ de miere,utilaje si echipamente apicole-interior si exterior
-10.00 SIMPOZION APICOL
Vor fi prezente firme romanesti si straine producatoare de echipamente apicole, faguri artificiali,producatori apicoli,creatori populari cu mestesuguri traditionale.
Acest eveniment are loc si intr-o zi de sarbatoare, importanta in calendarul ortodox: ziua Sfantului Haralambie, ocrotitorul animalelor si insectelor, dorindu-se a fi o continuare a Targului de Lasatul Secului.