Restante de 4 miliarde lei
Compania Nationala a Huilei, Petrotel Lukoil, Termoelectrica, CFR Marfa si Compania Nationala de Cai Ferate (CFR) sunt principalele cinci mari companii cu datorii la bugetul de stat, care au avut scadenta la finele anului 2008.
Potrivit listei actualizate a marilor contribuabili cu datorii, publicata pe pagina de Internet a Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), restantele cumulate ale celor cinci societati depaseau 3,951 miliarde lei, la data de 31 decembrie 2008.
Compania Nationala a Huilei (CNH) continua sa fie cel mai mare datornic la bugetul statului, cu obligatii restante care depaseau, la finalul anului 2008, 1,577 miliarde lei. Societatea se afla in administrare speciala.
Petrotel Lukoil inregistra, la finalul anului trecut, datorii la bugetul de stat de circa 1,236 miliarde lei. In prezent, exista cereri de compensare ale firmei aflate in curs de solutionare.
Urmeaza Termoelectrica, cu restante de circa 492 milioane lei, societate aflata in administrare speciala si CFR Marfa cu datorii de 326 milioane lei pentru care s-au acordat inlesniri la plata.
Societatea Nationala de Cai Ferate CFR, pentru care s-a inceput procedura de executare silita, are restante in valoare de 320 milioane lei la bugetul de stat, data scadenta fiind 31 decembrie 2008.
Companii mari sunt considerate firmele care au o cifra de afaceri de minim 70 milioane lei. Lista marilor contribuabili cu datorii fata de bugetele statului se actualizeaza trimestrial.