Initiativa demna de lauda la Brasov

Initiativa demna de lauda la Brasov

0 233

O firma brasoveana de salubritate – nu spun care, nu fac reclama – s-a hotarat sa intinda o mana de ajutor celei mai sarace paturi sociale din Brasov: oamenii strazii. Acesti oameni, care nu au nici de unele, nici de altele, uneori din vina lor, alteori fiind crunt loviti de soarta, in orice caz neavand niciun capatai, la propriu si la figurat, au acuma posibilitatea, gratie initiativei acestei firme, sa castige un ban prin munca cinstita, astfel putandu-se numi din nou in randurile oamenilor.
Stim cu totii ca se pune tot mai mult accentul pe un mediu curat, nepoluat. Pe deasupra – la noi faza este in reluare, caci asa ceva se practica si inainte de ’89, din pacate sub forma de impunere – in toata lumea civilizata se tinde spre o reciclare cat mai in amanunte a tot ce poate fi folosit si refolosit, mai ales in privinta deseurilor menajere, caci in alte domenii treaba functioneaza oarecum in virtutea inertiei, oarecum din proprie convingere si necesitate. Iar aceste deseuri menajere este nevoie, in vederea refolosirii sau a reciclarii, sa fie colectate selectiv.
Tocmai pentru acest lucru respectiva firma de salubritate a hatarat sa angajeze oameni ai strazii, ca se le dea si lor de lucru si ca sa aiba si resturile menajere selectate: sticla, plastic, hartie-carton si gunoi, toate separat.
Pana acum au fost angajate 36 de asemenea persoane si repartizate in echipe de cate doi sau trei la cate patru platforme de strans gunoi, in zonele in care aceste platforme au fost ingradite intr-un fel de tarcuri acoperite. Aici echipele sorteaza gunoaiele, fiind instruiti si controlati de cate un inspector de la Mediu, si asta pentru ca locatarii inca nu au in reflex datoria de a arunca resturile menajere sortate si la containerele respective decat in mica masura. Stati prin preajmaunui asemenea tarc si va veti convinge.
Astfel acesti oameni, obisnuiti cu scormonitul prin gunoaie, nu o vor mai facedoar pentru a cauta ceva de mancare, ci o vor face pentru un castig de circa 500 de lei/luna, putandu-si cumpara si ei hrana ca tot omul, de la magazin.
Boschetarii cu care am stat de vorba si care deja se afla la treaba spun ca sunt multumiti si ca se pot uita acuma fara jena in ochii concetatenilor, chiar daca in continuare scormonesc printre gunoaie. Sunt multumiti si de programul lejer, fara ora fixa. Ce doleante ar mai avea ar fi sa li se dea si lor un fel de salopete-uniforme, pentru a se deosebi de ceilalti cautatori prin containere, acest echipament dandu-le si o oarece prestanta si curaj atunci cand sunt obligati de imprejurari sa se adreseze unor locatari care se incapataneaza sa arunce gunoaiele den casa unde se nimereste. Iar cativa dintre ei ar fi extrem de multumiti daca firma aceata la care lucreaza ar putea sa le ofere un loc unde sa puna capul, chiar si in baraci sau alte asemenea cladiri dezafectate.
Dan Ceasusescu spune, in numele firmei de salubrizare, ca aceasta este multumita de punerea in practica a ideii si ca ar mai putea angaja, in acest scop, inca circa 70 de asemenea oameni ai strazii.
Si uite ca se pot face, cu investitii minore, si lucruri folositoare societatii, lucruri fara mare tam-tam si batai cu marea caramida in piept, lucruri anuntate dupa infaptuirea si punerea lor in practica, fara acel stanjenitor „vom face” politico-electoral si fara punere in practica..

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.