Castelul Corvinilor in restaurare

Castelul Corvinilor in restaurare

0 221

Castelul Corvinilor din Hunedoara se afla intr-un amplu proces de restaurare a componentelor artistice din piatra aflate pe fatada, dar si in salile monumentului istoric, valoarea lucrarilor fiind evaluata la trei milioane de euro.
Restaurarea este finantata din fonduri ale Ministerului Culturii si Cultelor, lucrarile fiind prevazute sa se incheie peste trei ani.
“In aceasta iarna s-a lucrat pe interioare deoarece solutiile folosite pentru restaurarea pietrei au nevoie de o temperatura constanta, de cel putin sase grade Celsius. Pana acum s-a lucrat in capela castelului si in aripa de nord, dar, de la 1 martie, se vor ridica schele pe exteriorul aripii de vest”, a declarat, miercuri, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Nicolae Ceriser.
Ultima restaurare de amploare a Castelului Corvinilor din Hunedoara a avut loc in anul 1870. In perioada anilor 1956-1968 a mai avut loc o lucrare de restaurare primara in care s-a intervenit pentru consolidarea zidurilor si a boltilor din piatra de la capela castelului si din Sala Dietei.
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost ridicat in secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe o stanca la poalele careia curge paraul Zlasti. Castelul medieval este unic in Romania ca arhitectura, fiind vizitat de mii de turisti, in fiecare an. (Sursa: AGERPRES)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.