NEDEILE – sarbatoarea din creierii muntilor, in luna lui cuptor
Nedeile au o semnificatie nemaiintalnita in folclorul autohton, fiind, prin excelenta, niste celebrari ale muntilor mostenite inca de pe vremea dacilor. Sarbatorile inaltimilor se intalnesc in toate marile masive ale Carpatilor romanesti.
Nedeile se organizau la confluenta plaiurilor prin care satele din vale urcau la anumite date spre culmile nedeii.
Trebuie sa precizam ca nedeile aveau loc la date fixe, primele nedei facandu-se la o luna dupa iesitul oilor la munte, adica la Sanziene si se tineau la Magura Hateganilor si la Poiana Muierii.
Urmatoarele nedei se tineau la Sanpetru, cand aveau poienarii targul lor, la Sureanu si la Varfu lui Patru.
Se mai faceau nedei si de Sfantul Ilie, la Sureanu si Poiana Muierii, data la care se termina mituitul mieilor si se aducea prima transa a produselor de la stana.
De asemenea, se desfasurau la sfarsit de sezon pastoral nedei la Santamarie Mare, pe 15 august, la Sureanu si Obarsia Lotrului, cand veneau cei din sate la stana pentru impartirea branzei. La aceste nedei participau ciobanii din toti Muntii Marginimii, dar si din alte regiuni cu acces spre inaltimi, cea mai mare nedeie fiind cea de la Poiana Muierii. Cu prilejul nedeilor se organizau targuri la care veneau negustori din Vechiul Regat, care comercializau galeti, strecuratori, brice, fluiere, opinci, carpe, joljuri, brane, cingatori, verdeturi si fructe ce lipseau pe munte. Acestia mai aduceau la vanzare oale, plosti, pieptare, cojoace, nojite, curele, capestre, serpare, palarii, caciuli, topoare, seceri, tesale, custuri, vase de lemn si bineinteles, unt, branza, jintita, urda si cas. La nedei jucau, petreceau si se bateau. Cearta pornea mai ales din ambitie si pentru ca nu le ajungeau fetele sau pentru pasuni. Jocurile traditionale erau batuta, hategana, munteneste si invartita, iar cantecele erau interpretate la fluier. Petrecerea dura pana seara tarziu, cand plecau fiecare la stanele lor.
In ziua de azi, se mai tine doar Nedeea din 20 iulie, la cabana Sureanu, insa fara amploarea de altadata, dupa cum arata Avram Cristea in „Obiceiuri si datini din judetul Alba”.
