Gorbunov: nu sunt implicat acolo

Gorbunov: nu sunt implicat acolo

0 204

Gorbunov Serghei, fostul principal suspect in cazul crimei cu jaf de la casa de schimb valutar de pe bulevardul 15 Noiembrie din Brasov, a tinut sa-si spuna si el parerea asupa celor petrecute si asupra faptului ca, initial, el a fost decretat principalul suspect. Asta inainte de a fi pus „pe cursa” – cine a fost pe la parnaie stie despre ce este vorba, cine nu a fost, dar este istet, isi da seama – spre Aiud, de unde poate fi mai usor dus la infatisarea de la tribunalul din Deva, unde este parte la o cauza.
Gorbunov crede ca a fost acuzat de participare la jaful armat pentru ca nici procurorii si nici anchetatorii nu au stiut ca tocmai atunci, in timpul petrecerii atacului, el se afla la sala de sport in care isi mentinea conditia fizica. El sustine ca le-a fost usor anchetatorilor sa adauge portretului sau o caciula uriasa si ochelari ca sa-l ia la tarbaca, astfel transformandu-l in tap ispasitor, rezolvand cazul si incheind dosarul, asa cum se mai obisnuieste pe la noi.
„Adica un fraier care sa ia fapta. Ei primesc grade si cineva primeste anii.”
Gorbunov mai afirma ca a fost pus si sub presiune de catre anchetatori.

Da, se mai obisnuieste la noi. Cine a stat la mititica sau a avut rude sau prieteni bagati la „panda” stie ca se practica obiceiul presiunilor de tot felul, de la cele fizice – fara efect asupra multora – pana la santaj sau negocieri gen „ia, ma, si fapta asta asupra ta, ca se contopesc si nu iei mai mult de un an in plus, in schimb o sa o duci domneste si, la comisia de liberare conditionata, vei avea vorbe bune din partea noastra”, anchetatorii mai rezolvand un caz cu AN.

Gorbunov a mai spus ca acest incident de la casa de schimb valutar i-a stricat toata viata. A subliniat ca i-a fost frica de operatie, ca a tot amanat-o, ca a dus o viata normala si linistita dupa iesirea in intrerupere si ca nu s-a prezentat inapoi la penitenciarul Craiova pentru ca dorea sa-si mai rezolve o problema legata de procesul de la Deva, adaugand ca peste o luna avea de gand sa se predea. Dupa care afirma, logic: „Daca vroiam sa fug, fugeam din prima zi.”
Gorbunov a mai spus ca il mira masurile luate de CSM impotriva unor magistrati, legat de cazul lui.

Personal regret parerea pe care mi-am format-o asupra cazului Gorbunov: de starea lui de libertate s-a stiut, s-a stiut cam pe unde se afla si ce face, acest lucru cel putin la niveluri mai inalte, insa a fost pastrat pentru la o adica. Dovada si faptul ca a fost mai intai saltat el, si daca nu a iesit pasienta, hai sa ne punem pe ancheta adevarata, cu reconstituire si audierea martorilor aflati in momentul atacului prin preajma. De aceea am si afirmat ca regret procedura care m-a dus la formarea parerii negative asupra a multor lucruri care se petrec in justitia romana si de care aceasta nu poate sau nu vrea sa scape.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.