Ridurile si factorii inconjuratori

Ridurile si factorii inconjuratori

0 453

Ridurile nu apar doar ca o consecinta a geneticii, ci si datorita efectelor unor factori inconjuratori precum divortul, excesul de greutate si supradozele de medicamente, arata un studiu efectuat in Statele Unite.
„Mostenirea (genetica, n.r.) a unui individ dicteaza in principal felul in care o persoana imbatraneste, dar la accelerarea procesului contribuie si alti factori. In sens invers, evitarea acestor factori contribuie la incetinirea efectelor timpului asupra organismului”, a declarat Bazhaman Guyuron, presedintele departamentului de chirurgie estetica din cadrul University Hospitals Case Medical Center din Cleveland (Statele Unite).
Studiul a examinat 186 de perechi de gemeni, despre care se presupune ca sunt „programati” sa imbatraneasca in mod similar.
Rezultatele au indicat faptul ca persoanele care au trecut printr-un divort pareau cu doi ani mai in varsta decat fratii lor gemeni care erau casatoriti, celibatari sau chiar vaduvi. Consumul de medicamente antidepresive a fost si el asociat cu accelerarea degradarii aspectului fizic.
In ceea ce priveste gemenii cu varsta de 40 de ani, cel care se ingrasase parea mai batran decat fratele lui. Aceasta tendinta este, insa, complet inversata dupa varsta de 40 de ani, deoarece fratele mai plinut pare mai tanar.
„Stresul ar putea fi numitorul comun care explica infatisarea mai imbatranita a unuia dintre cei doi frati gemeni”, a precizat Guyuron.
Studiul a fost publicat in jurnalul medical Plastic and Reconstructive Surgery.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.