A REDEVENIT D. N. A. „BRATUL INARMAT” AL CLASEI MUNCITOARE ?!
Faptul că doi procurori de la DNA cer în scris Senatului documente care nu au nici o legătură cu ancheta penală reprezintă punctul culminant al abuzurilor din ultima vreme. Legal, numai ministrul Justiţiei se poate adresa instituţional Parlamentului, nu oricare procuror!
Această adresă inedită vine la doar cîteva ore după ce Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a făcut următoarea declaraţie: „Asistăm de puţine zile la un şir de declaraţii foarte politice ale doamnei Kovesi, declaraţii nepotrivite. Cred că Kovesi intră pe un teren politic care nu e al procuraturii”.
Tăriceanu a acuzat-o pe Kovesi şi de complicitate cu Traian Băsescu în privinţa protejării apropiaţilor acestuia! A vrut doamna Kovesi să-şi arate muşchii în faţa lui Tăriceanu, aruncand DNA într-un scandal atît de grav? Dna Kovesi, trebuie să se înţeleagă că procurorii au trecut peste ministrul Justiţiei, în subordonarea căruia se află, ceea ce este un abuz grosolan! După cum bine se ştie, cînd se solicită percheziţia, reţinerea sau arestarea unui parlamentar, nu procurorul de caz trimite adresa către Senat sau Camera Deputaţilor, ci ministrul Justiţiei! Ca să eliminăm orice dubiu, iată prevederile legale:
– Constituţia României, art. 72, al. 2: „Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte”. Regulamentul Camerei deputaţilor, Art. 193, al. 2: „Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie se adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor de către ministrul justiţiei”. La fel este şi la Senat.
Mai mult decît atît, chiar şi atunci cînd un parlamentar este prins în flagrant şi reţinut, CONSTITUŢIA prevede la art. 72, al. 3 că tot ministrul Justiţiei este obligat să anunţe preşedintele Camerei din care face parte cel reţinut: „În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei”.
Cu alte cuvinte, în nici o situaţie, procurorul de caz sau şeful unei secţii a Parchetului nu poate solicita direct Parlamentului absolut nimic, ci numai instituţional, prin intermediul ministrului Justiţiei, sub autoritatea căruia îşi desfăşoară activitatea, potrivit art. 132 din Constituţie: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei”!
De aceea, decizia conducerii Senatului de a nu da curs cererii celor doi procurori este cît se poate de corectă, iar îndemnul ca aceasta să fie adresată prin intermediul ministrului Justiţiei ar trebui să fie un avertisment pentru Laura Codruţa Kovesi, Revenirea Parchetului sau a Procuraturii (cum i se spunea în comunism) la statutul de autoritate publică reprezintă o cucerire a Revoluţiei democratice din 1989. Cînd procurorii vor mai multă putere decît cea cu care sînt învestiţi de lege, Justiţia este în pericol şi, odată cu ea, întreg statul de drept!
P.S.
Şi, dacă tot vorbim de DNA, nu se gîndeşte chiar nimeni să-l denunţe pe Daniel Morar, fostul şef al instituţiei, pentru abuz în serviciu, pentru că, în mod abuziv, cu de la sine putere, i-a conferit lui Traian Băsescu o superimunitate ilegală pe timpul mandatului?
Şi, în mod egal, pe Laura Codruţa Kovesi, care, în calitate de procuror general, deci şef al lui Morar, a perpetuat această aberaţie, scăpîndu-l de răspunderea penală pe Băsescu şi, implicit, camarila sa?
Doamna Kovesi se poartă ca şi cum ar fi fost numită ieri la şefia DNA sau a Parchetului General, deşi deţinea aceste funcţii chiar în timp ce se derulau aceste mari tunuri financiare cu care se luptă acum procurorii!