Tigrii lui Arkan actioneaza

Tigrii lui Arkan actioneaza

0 567

Cazul handbalistului roman Marian Cozma si a mortii sale dure si nemeritate este deja arhicunoscut. Despre groaznica intamplare am scris in paginile cotidianului nostru si raman cu regretul ca nu mi-am putut exprima durerea sufleteasca din ziua inmormantarii pivotului echipei nationale de handbal, pentru ca m-am simtit blocat in orice exprimare.
Dintre participantii la acel incident fioros – ma refer la atacatori – patru dintre cei 28 de insi care formau grupul de tigani mafioti se afla in arestul politiei maghiare si austriece. Primii arestati, in Austria, dupa ce tocmai trecusera granita, au fost Raffael Sandor si Nemeth Gyozo. Dupa care s-a predat si Ivan Sztojka, unul din capii gruparii mafiote. Ultimul retinut este Gabor P.
Politia din Veszprem afirma ca acestia au fost atacatorii si asasinii lui Cozma, cica in urma studierii atente a inregistrarilor video de la localul respectiv, cu toate ca, dupa asasinat, posturile de televiziune au prezentat aceste inregistrari in care se vedea gramada de trupeti de-ai gruparii tiganesti patrunzand sau zabovind pe scara ce ducea la bar, insa este drept ca, odata cu asasinarea lui Marian Cozma, alti doi colegi de echipa, Zarko Sesum si Ivan Pesici, au fost grav raniti de membri ai aceluias grup, deci, per total, cautati sunt toti membrii grupului mafiot, grup cunoscut ca facand ravagii in zona Veszprem.

Tigrii lui Arkan in misiune!
Dar despre cautarea celorlalti pana la 28 nu prea mai spune politia maghiara nimic. Si asta o face ori pentru ca au inceput colaborarea cu fostii tigri ai lui Arkan, ori pentru ca, nefacand fata nivelului de pregatire al acestora, ii lasa sa actioneze in stilul lor, asteptand ca vinovatii ori sa se predea de buna voie si de groaza de a nu fi inhatati de tigri, ori sa gaseasca, cine stie unde si cand, cadavrele banditilor.
Dupa cum am mai aratat intr-un material anterior, acesti tigri au facut parte dintr-un grup sarb paramilitar de superelita, antrenati pentru a face fata oricaror imprejurari. Grupul era condus de un anume Arkan, un fel de capetenie haiduceasca a vremurilor moderne, care nu dorea decat sa previna destramarea totala a patriei sale. Iar nepredarea multa vreme a fostului presedinte Milosevici „la pachet” catre trista facatura numita Tribunalul International pentru Fosta Iugoslavie s-a datorat, in mare masura, si acestor tigri ai caror capetenie, Arkan, a fost asasinata in plina zi, cu rafale de mitraliera pe a carei trgaci s-a apasat de peste ocean.
Dar grupul fostilor luptatori de guerila nu s-a destramat in cele patru zari, ci a format, sub conducerea tatalui handbalistului sarb lovit la cap in cunoscutul incident, Zarko Sesum, cea mai mare societate de paza si protectie din Serbia, cu sute si sute de angajati, facandu-si meseria dupa cum au invatat-o: dur si necrutator.

Predari si arestari sub presiunea spaimei!
Astfel, tatal lui Zarko si-a luat cu el la Veszprem circa 300 din oamenii sai, dupa care a impanzit cu ei Ungaria si tarile invecinate, declarand oficial ca ii va cauta pana in panzele albe pe cei din grupul de tigani mafioti unguri, indiferent de ce face si zice politia maghiara.
De aceea nu poate mira prinderea primilor doi asasini imediat dupa trecerea in Austria, la doar cateva ore de la incident.
De aceea si predarea precipitata a celui de al treilea, care a socotit ca este mai bine la puscarie, dar in viata, decat cu pielea jupuita de tigri, caci acestia stiu sa pedepseasca cu aceeasi moneda, plus un bacsis.
De aceea a fost asa de usor si repede prins si al patrulea banuit de participare la asasinat, caci tigrii ajung sa-si gaseasca dusmanul si in gaura de sarpe.
Si de aceea vor urma si alte predari sau arestari cu infractorul cazand in bratele politistilor, ca orbul impiedicandu-se de un ciot.
Si acesti tigri ai lui Arkan – chiar daca acesta nu mai traieste, camarazii il poarta in suflet – nu se vor lasa pana nu vor nimici grupul de tigani care au participat la atacul asupra celor trei handbalisti, dintre care, din pacate, romanul nostru Marian Cozma, s-a ales cu moartea.
Cativa dintre cei 300 de luptatori sarbi se afla si pe teritoriul Romaniei, pentru a-si face meseria si a indeplini razbunarea. Nu conteaza sursa din care am aflat acest lucru, mai ales ca acesti sarbi nu au venit cu ganduri rele la noi. Este insa pacat ca nu-i putem atrage sa mai zaboveasca putintel pe la noi si sa instruiasca un asemenea corp de elita cum a fost al lor, pentru ca de asa ceva ar fi nevoie in Romania pentru a fi strunita infractionalitatea. Sau asa ceva nu este de dorit pe la guvernare?
Oricum, de acesti tigri ai lui Arkan se va mai auzi!

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.