Dacii de azi ai lui Pandele sunt betivi si, mai nou, lejer...

Dacii de azi ai lui Pandele sunt betivi si, mai nou, lejer drogati

0 337

Cand poruncea sa se smulga viile din podgoriile Daciei, ca sa-i lecuiasca de patima betiei pe stramosii daci, Burebista trebuie ca ingaduise totusi cultivarea unei alte plante, ca sa conserve buna dispozitie a razboinicilor sai. Numai asa se explica de ce erau strabunii nostri atat de dornici sa se arunce in sulite si sa-l intalneasca pe Zamolxe, pe domeniile caruia banuiau probabil ca nu se declarase prohibitia. Planta cu pricina, desi cronicile istorice n-o pomenesc, ar putea fi salvia. In specia „divinorum”, cunoscuta pentru calitatile halucinogene si datatoare de reverii astrale si experiente extracorporale, salvia se cultiva si astazi pe proprietatile ultimului taraboste in viata, care se-ntampla sa-si duca traiul la Brasov. L-ati recunoscut, desigur pe Liviu Pandele, starostele Fundatiei Dacia si mare animator de sentimente daco-gete contemporane.
Pandele n-a prea ascultat de ordinul lui Deceneu si n-a starpit vita-de-vie, ba chiar a avut curajul sa-si deschida niste crasme incapatoare, pe care le-a botezat ironic „Cramele lui Decebal”. Salvia este o pasiune mai noua la Pandele, dar care promite sa aiba la fel de mare cautare precum vinul. Daca nu chiar mai ceva. In spatiile pe care le detine in complexul din „Uranus”, Pandele a inchirat un magazin unor cetateni englezi, care comercializeaza plante etnobotanice. Sub eticheta unui comert perfect legal si onorabil, destinat pasionatilor de studiul etnobotanic, englezii lui Pandele au oferit consumatorilor de droguri brasoveni un motiv putenic sa se reprofileze pe botanica etno. Pentru ca plantele care se vand in magazin sunt halucinogene si psihotrope, cu nimic mai prejos ca efect decat drogurile de risc de pe piata opiaceelor.
In plus, rafturile magazinului sunt intesate cu ustensile destinate, chipurile, studierii unor plante nevinovate: bonguri, pipe, sau jointuri. Exact arsenalul fumatorilor inraiti de hasis sau marijuana; cunoscatorii au descoperit aici un mic paradis al viselor livrate in fumul halucinogen, foarte legale altminteri. Magazinele comercializeaza plante si substante ale caror denumiri nu se regasesc printre cele prohibite. Agentia Nationala Antidrog face demersuri pentru includerea acestor substante pe lista celor interzise in Romania, dar pana cand initiativa va fi votata, impatimitii mai au multe fumuri de tras pe nas.
Unele produse comercializate sunt plante homeopate, folosite de secole in tratarea naturista a unor afectiuni. Printre ele si salvia, planta aromatica despre care medicul Galen sau istoricul Plinius considerau, in antichitate, ca este regina ierburilor tamaduitoare. Tocmai de aceea este comercializata si in plafar sau in farmaciile naturiste.
Etnobotanistii atrasi la magazinul englezilor de mirajul cumpararii unei doze legale de visare nu par insa ca vor sa-si faca ceaiuri de salvie ci vin hotarati s-o traga adanc in piept. Un joint costa 30 de lei, dar magazinul vinde si ierburi exotice al caror pret sare de 200 de lei pliculetul. La mare cautare sunt si pastilele care, pentru 70 de lei, te fac sa razi, sau pastilutele care asigura distractia prin cluburi.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.