Pensia minima garantata, 350 de lei

Pensia minima garantata, 350 de lei

0 220

De promisiunile electorale se alege mereu praful. Bunastarea promisa inseamna pentru multi supravietuire la limita.In timp ce pentru ei, parlamentarii au avut grija sa-si asigure pensii, indemnizatii pentru perioada in care „isi cauta de lucru”, pasaspoarte de serviciu etc, dupa ce au lasat anumite categorii, care n-au avut nicio bataie de cap pe timpul activitatii, sa ia pensii exorbitante, acum se ocupa si de prostime. Tot e bine, mai bine mai tarziu decat niciodata. Incepand din acest an nu vor mai exista pensii sub 350 de lei. Este un progres, cel putin nu vom mai vedea cupoane a caror valoare o depaseste pe cea a pensiei inscrise pe ele, cel putin nu vom mai vedea bataia de joc cu pensii de 1 leu. Tot e bine, dar ar fi fost si mai bine daca s-ar fi plafonat anumite pensii uriase si fara fundament si cuantumul acestei pensii minime sa fie mai mare. Dar, pentru inceput, ne multumim cu asta. E un firav inceput de decenta.
Acum, peste 800 de mii de pensionari din sistemul public vor beneficia, intr-o prima etapa, de pensii sociale minime de 300 lei incepand cu data de 1 aprilie 2009 urmand ca, incepand cu luna octombrie 2009, pensia sa creasca la 350 de lei, iar numarul persoanelor care vor beneficia de acest drept va fi de peste un milion.
„Este unul dintre obiectivele prioritare stabilite in cadrul Programului de guvernare pentru perioada 2009-2012”, a declarat Marian Sarbu, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
De pensia minima garantata vor beneficia pensionarii sistemului public de pensii, cu domiciliul in Romania, indiferent de data inscrierii la pensie, daca nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat in plata, se situeaza sub nivelul pensiei sociale minime garantate.
De asemenea, beneficiaza de pensia sociala minima garantata si pensionarii proveniti din sistemele de asigurari sociale neintegrate a sistemului public de pensii.
In cazul persoanelor care beneficiaza prin cumul de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cat si de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum si de drepturi stabilite si platite in baza unor legi speciale, la acordarea pensiei sociale minime garantate se are in vedere nivelul cuantumurilor insumate ale acestor venituri.
In cazul pensionarilor de urmasi, pensia sociala minima garantata se acorda fiecarui urmas in parte.
Incepand cu anul 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se va stabili anual, prin legea bugetului de stat si poate fi doar majorat prin legile de rectificare a bugetului de stat, in raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu resursele financiare.
Drepturile acordate cu titlu de pensie sociala minima garantata se stabilesc si se platesc de catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, prin casele teritoriale de pensii si se evidentiaza, distinct, pe talonul de pensie.
Masura instituirii pensiei sociale minime garantate vizeaza imbunatatirea sistemului de protectie sociala in concordanta cu prioritatile nationale, solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile si protejarea de efectele crizei economice a pensionarilor din sistemul public de pensii cu pensiile cele mai mici.
Prevederile ordonantei de urgenta intra in vigoare incepand cu luna aprilie 2009.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.