Inca un Serghei moldovean la Brasov
Aseara a fost prins la Ploiesti alt suspect in cazul jafului armat de la casa de schimb valutar de pe bulevardul 15 noiembrie din Brasov, soldat cu moartea a doi oameni si mutilarea unui al treilea. Este vorba de Serghei Gribenco, dat in urmarire pentru o condamnare suferita acum cativa ani la Cluj-Napoca, el fiind unul dintre cei opt suspectati de a fi participat, direct sau indirect, la jaf.
Serghei Gribenco a fost adus in cursul noptii la Brasov.
Dan Nica, ministrul de Interne, il socoteste pe acest Serghei Gribenco drept un profesionist in crima organizata, cu buna pregatire contrainformativa, afirmand ca jaful de la Brasov este cel mai complex caz din ultimii 20 de ani.
„A fost un caz extrem de complex. Specialistii, atat din cadrul Politiei, cat si din cadrul celorlalte structuri specializate ale statului roman spun ca nu s-au intalnit in ultimii 20 de ani cu un caz similar. Gribenco are o pregatire si este specializat in crima organizata. Are un mod de operare profesionist, conspirativ si are o pregatire contrainformativa.”
Gribenco a inceput sa fie suspectat dupa ce, la casa in care a locuit concetateanul sau Gorbunov, a fost gasita o arma, nefolosita in momentul jafului, dar apartinand lui Gribenco, acesta fiind vazut in zilele jafului prin Brasov.
Gribenco are 26 de ani si a ajuns sa fie suspectat de pe la inceputul lui februarie. Arma, care a ajuns la el trecand, legal si ilegal, prin mai multe maini ale unor cetateni din Republica Moldova, a pus organele de cercetare pe urmele suspectului, care apare ca urmarit pe site-ul politiei.
Antecedentele penale ale lui Gribenco in Romania sunt furt si inselaciune, fapte pentru care a si fost condamnat de tribunalul din Cluj-Napoca la patru ani si opt luni, condamnare a carei executare Gribenco i s-a sustras, el parasind Clujul, unde a stat cu chirie, in 1997.
Gribenco urmeaza sa intre astazi in morisca interogatoriilor, dar la pregatirea sa afirmata de ministrul Dan Nica se pare ca va fi greu de scos ceva nou si care sa duca la clarificarea cazului.
Dan Bota