Ianuarie: Creditul neguvernamental in crestere

Ianuarie: Creditul neguvernamental in crestere

0 230

Creditul neguvernamental acordat de institutiile de credit s-a majorat, in luna ianuarie 2009, cu 4,2% (2,9% in termeni reali) fata de luna decembrie 2008, depasind nivelul de 206,435 miliarde lei, potrivit unui comunicat al bancii centrale.
Creditul in lei a crescut cu 0,1 la suta (minus 1,1 la suta in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in lei s-a majorat cu 7,2 la suta (exprimat in euro, creditul in valuta a scazut cu 0,1 la suta).
Fata de 31 ianuarie 2008, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 33,8 la suta (25,4 la suta in termeni reali) la 31 ianuarie 2009, pe seama majorarii cu 20,8 la suta a componentei in lei (13,2 la suta in termeni reali) si cu 44,5 la suta a componentei in valuta exprimata in lei (exprimata in euro, cresterea creditului in valuta a fost de 25,0 la suta).
Creditul in lei acordat gospodariilor populatiei a atins 40,585 miliarde de lei, in scadere cu 0,9 procente fata de luna decembrie 2008 si in crestere cu 19,6 procente fata de perioada similara a anului trecut. Creditul in lei acordat persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) s-a cifrat, in ianuarie, la 43,181 miliarde de lei, in crestere cu 1,1 la suta fata de decembrie 2008 si cu 22 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Creditul neguvernamental in valuta exprimat in lei acordat populatiei s-a cifrat la 62,39 miliarde de lei, in crestere cu 7,1 la suta fata de luna anterioara si cu 55,2 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Creditul neguvernamental in valuta exprimat in lei acordat persoanelor juridice a totalizat 60,27 miliarde de lei, in crestere cu 7,4 procente fata de decembrie 2008 si cu 34,8 la suta fata de ianuarie 2008.
Creditul guvernamental (al administratiei centrale, administratiilor locale, administratiilor sistemelor de asigurari sociale) a crescut in luna ianuarie cu 24,6 la suta, depasind 21,8 miliarde de lei.
La 31 ianuarie 2009, creditul guvernamental a inregistrat o crestere de 127,1 la suta (112,8 la suta in termeni reali) fata de 31 ianuarie 2008.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.