Harghita: Prima editie a Zilelor Gastronomiei

Harghita: Prima editie a Zilelor Gastronomiei

0 231

Mai multi maestri bucatari din Ungaria vor gati, timp de trei zile, in restaurantele din statiunea harghiteana Baile Tusnad, in cadrul primei editii a Zilelor Gastronomiei.
Actiunea a debutat joi si este organizata de Asociatia de Turism Baile Tusnad si de primaria din localitate.
Presedintele Asociatiei de Turism din Baile Tusnad, Kalamár Andor, a declarat pentru AGERPRES ca 9 bucatari profesionisti din statiunea Harkany din Ungaria vor gati specialitati unguresti, in tot atatea restaurante locale. Bucatele vor putea fi cumparate de clientii care trec pragul localurilor respective, iar in cursul zilei de sambata va fi organizata o expozitie.
Kalamár Andor spune ca se doreste ca actiunea sa devina traditionala si in fiecare an sa vina la Baile Tusnad bucatari din tari cu traditie in arta culinara.
„Pentru inceput am chemat maestri bucatari din Harkany pentru ca a fost mai usor de organizat, tinand cont ca suntem infratiti cu aceasta renumita statiune din Ungaria, dar in anii urmatori ne gandim sa aducem maestri bucatari si din alte zone care au ceva de spus in domeniul culinar”, a spus presedintele Asociatiei de Turism din Baile Tusnad.
La randul sau, primarul statiunii, Albert Tibor, a declarat ca s-a gandit sa organizeze aceasta manifestare in preajma zilei de 8 martie, deoarece atunci „restaurantele sunt la mare cautare”.
Organizatorii isi doresc ca prin acest gen de actiuni statiunea Baile Tusnad sa devina tot mai cunoscuta si mai apreciata de turistii din tara si din strainatate.
Statiunea Harkany, de unde au venit maestrii bucatari, este situata la 26 km de orasul Pecs, la granita cu Croatia si este considerata una dintre cele mai frumoase si mai importante statiuni balneare din Ungaria. Primul sezon balnear dateaza din 1824, statiunea oferind acum aproximativ 15 mii de locuri de cazare. De altfel, ea este renumita pentru strandurile cu apa termala, cautate pentru tratarea mai multe boli.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.