Liber la adoptii de caini vagabonzi
Directorul Serviciului Public de Gospodarire a Animalelor (SPGA), Flavius Barbulescu, invita brasovenii sa se duca la Stupini, la adapostul pentru maidanezi, si sa adopte unul sau mai multi caini vagabonzi, spalati si pieptanati. La cererea viitorilor stapani, cainilor li se poate pune si fundita. Culoarea poate fi dupa sex sau dupa apartenenta politica a viitorului stapan.
„La ora actuala avem in adapost 209 caini care-si asteapta un stapan. Anul trecut am avut o singura solicitare pentru adoptie din partea unei persoane fizice. In acest an au fost adoptati mult mai multi caini, dar nici unul de catre cetateni, ci de asociatia reprezentata de Cristina Lapis”.
Actiunea de adoptie se desfasoara incepand de astazi si pana sambata, de data asta adoptia fiind „moca”. De regula, taxa pentru adoptie, conform unei hotarari a Consiliului Local, este de 38 de lei, dar acuma se face o exceptie, doar vor mai scapa si cei de acolo de ceva javre, pe care noii stapani sa-i transforme in prieteni necuvantatori.
Gratuitatea in ce priveste acesti viitori prieteni mai consta si in sterilizare, vaccinat antirabic, deparazitare si microcipare, servicii suportate de Asociatia „Milioane de prieteni” a simpaticei doamne Lapis.
Se spera ca in acest fel sa fie adoptati cat mai multi caini.
Si iar ma gadila pe la ceafa ingerul meu negru, profitand de somnul celui alb: de ce nu se ocupa acest „Milioane de prieteni” si de soarta oamenilor strazii? Sau acest sector este concesionat altor asociatii? Ma gandesc ca daca doamna Lapis ar asigura acestor oameni, numiti si boschetari, un acoperis deasupra capului, o ciorba calda si cateva tigari, acestia ar fi dispusi, pana se incalzeste tocana, sa se puna in patru labe si sa latre vreo jumatate de ora, in timp ce stimata doamna i-ar trece in revista. Actiunea ar costa mult mai putin, caci s-ar elimina castrarea si microciparea. Si nu ar mai fi vorba nici de vreo eutanasiere, caci acesti vagabonzi se eutanasiaza singuri, cu ajutorul spirtului sanitar.
Tot ingerul acela negru ma pune sa o intreb pe doamna Lapis: oare nu se numeste chinuirea animalelor sa tii ditamai dulaul intr-un apartament sau chiar garsoniera, la bloc? Cu ani in urma am incercat sa tin si eu o lupoaica, adica ciobaneasca germana, in apartamentul in care locuiam pe atunci. Nici ea si nici eu nu eram prea fericiti de situatie, asa ca am dus-o in ograda ca la tara a celui care tocmai se intampla sa-mi fie socru atunci, si de cate ori ma duceam pe la el, lupoaica parca imi multumea pentru libertatea oferita.
Se pare ca acest concept de umanitarism este atat de relativ, incat omul il poate folosi in orice actiune de oprimare a colegilor de existenta pe pamant, indiferent ca umbla pe doua sau patru picioare.
Dan Bota
