Tabara de creatie literara la Moeciu de Jos
Alianta Organizatiilor Nonguvernamentale de Tineret din Romania – AONGTR, in colaborare cu Facultatea de Litere de la Universitatea Transilvania, Brasov, anunta printr-un comunicat de presa lansarea inscrierilor pentru cea de a doua editie a Taberei de Creatie Literara – Lumina de Avarie.
Aceasta competitie este pentru tineri cu varsta peste 14 ani, pasionati de poezie, proza sau dramaturgie.
Cei interesati trebuie sa trimita trei pagini de scriere creatoare (poezii, proza sau teatru), alaturi de datele personale si de contact, la adresa de email luminadeavarie@gmail.com.
Aplicantii vor alege, de asemenea, unul din cele doua ateliere de lucru ale taberei: poezie si proza sau scriere teatrala.
Perioada de inscrieri este 03 noiembrie – 05 decembrie 2009.
Vor fi selectati 14 participanti.
Taxa de participare este de 450 de lei, care include 5 nopti cazare, 3 mese pe zi si materiale de curs. Cazarea va fi confort 3 margarete – cate 2 pers/ camera, baie proprie- la Pensiunea Hanul cu Noroc din localitatea Moeciu de Jos.
La finalul taberei, cele mai bune lucrari realizate vor fi premiate .
Toti participantii vor primi diplome avizate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii.
Tabara a avut loc pentru prima data anul trecut la Predeal si a avut 14 participanti din Arad, Brasov si Bucuresti.
Editia 2009 va avea loc in perioada 17- 22 decembrie, la Moeciu de Jos.
Programul taberei include: ateliere de lucru, cursuri sustinute de invitati, discutii libere, vizionari de filme, jocuri tematice si petrecerea de “ramas bun”.
Invitatii vor fi scriitori si poeti consacrati.
Lectorii sunt:
– pentru atelierul de poezie si proza: Luminita Deleanu- scriitor si traducator- si Daniel Puia- Dumitrescu, poet
– pentru atelierul de scriere teatrala : dramaturgii Elise Wilk si Raul Popescu.