Aglomeratie mare la predarea buletinelor de vot
Cu nereguli, comentarii, scandaluri, acuzatii de frauda si altele asemenea, alegerile prezidentiale din acest an, prima runda, au luat sfarsit.
Romanii s-au aratat la fel de dezinteresati ca intotdeauna de primul tur de scrutin, astfel incat prezenta la vot nu a depasit media de altadata.
Insa ce a uimit in acest an a fost „multitudinea” buletinelor de vot care s-au dovedit a fi prea numeroase pentru a putea fi controlate si care au fost aduse cu intarziere la primariile. Aglomeratia si cozile create pana tarziu in noapte si, in unele parti, pana a doua zi dimineata, le-au intins nervii la maximum presedintilor sectiilor de votare din tara.
Intarzierile au fost determinate, fie de incompetenta unora, fie de neglijenta altora, voit sau nevoit.
La Timisoara, spre exemplu, numararea voturilor a fost intarziata pentru ca mai multi presedinti de sectii au completat gresit procesele verbale de predare.
Si la Brasov, predarea buletinelor de vot este greoaie. Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Judetean, Claudiu Petra, citat de Realitatea TV, a declarat ca, foarte probabil, predarea buletinelor se va incheia intre orele 12:00 – 14:00.
In Bacau, pana la ora doua noaptea, doar 50 de sectii din cele aproape 700 din tot judetul au predat buletinele de vot.
Isteria creata de indelung asteptatul eveniment al alegerilor prezidentiale, cand viitorul tarii este decis de alegerea unui conducator care sa ne readuca pe drumul cel bun, i-a bulversat pe responsabilii cu buna organizare a votarii la Brasov.
Pungile cu stampilele pentru vot au fost incurcate, sambata seara, in peste 150 din cele 182 de sectii de votare din municipiul Brasov, insa situatia a fost rezolvata, iar toate sectiile de votare au fost deschise, duminica dimineata, la ora 7.00, in tot judetul Brasov, potrivit Prefecturii, citata de Mediafax.
Sa speram ca, intr-un final rezultatele nu vor fi atat de naucitoare precum organizarea si ca lucrurile se vor aseza pentru a fi „mai bine”.