CFR-istii vor fi concediati in masa pana in martie 2010

CFR-istii vor fi concediati in masa pana in martie 2010

0 160

CFR-ul este ultima reduta a sistemului comunist, o companie nationala care pluteste ca o epava in deriva vanturilor schimbarii ai unei Romanii capitaliste in continua tranzitie.
Mii de oameni angajati ai companiei nationale de cai ferate se vor trezi fara loc de munca in luna martie 2010.
Potrivit unui proiect de Ordonanta pregatit de MTI in octombrie, 10.342 de angajati urmeaza sa fie concediati de la companiile din sectorul feroviar: 600 de la CFR SA, 1.032 de la CFR Calatori, 6.700 de la CFR Marfa, 236 la societatile Electrificare CFR, 23 la Intretinere mecanica a Caii Ferate, 44 la Tipografia Filaret, 38 la Societatea Informatica Feroviara, 15 la Sere si Pepiniere. Printre societatile propuse mai sunt CFR SCRL Brasov unde vor fi disponibilizate 221 de persoane, de la Voiaj CFR 89, de la CFR GEVARO alte 44 de persoane, 800 angajati de la CFR IRV si alti 500 de la societatea CFR IRLU.
„Astazi (vineri, 11.12.2009 – n.r.) am primit notificarea de la CFR Marfa, potrivit careia din cei 16.220 de salariati ai companiei urmeaza sa fie disponibilizati 6.380. Acestia nu vor primi salarii compensatorii, pentru ca nu avem o legislatie in acest sens”, a declarat presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu.
Liderul de sindicat a precizat ca, incepand de vineri, cand au fost anuntati, au la dispozitie 10 zile pentru a da un raspuns, dupa care, in cinci zile administratia trebuie sa trimita un raspuns, urmand notificarea in scris la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) si Agentia Teritoriala de Ocupare a Fortelor de Munca.
Mantescu a subliniat ca urmeaza 30 de zile in care se va decide pozitia ITM, care poate sa dispuna amanarea emiterii deciziei de concediere.
„Eu voi contesta acest program, din doua motive. Administratia nu a consultat sindicatele la elaborarea acestui program si nici nu sunt specificate criteriile pe baza carora au fost selectati cei disponibilizati”, a spus Mantescu, citat de Curierul National.
Potrivit legislatiei, salariatii au dreptul la 15 zile de preaviz, timp in care isi pot cauta un loc de munca. „Vom respinge in totalitate decizia disponibilizarii, fiindca nu s-a facut prin consultarea cu sindicatele. Se pare ca la CFR Calatori si Infrastructura programele pentru disponibilizarea personalului nu au fost inaintate”, a spus, pentru NewsIn, Iulian Mantescu.
La inceputul lunii iulie, circa 7.000 de salariati ai CFR Marfa au intrat in somaj tehnic, prin rotatie, acestia primind 75% din salariul de baza, corespunzator locului de munca detinut in momentul aplicarii masurii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.