Home Editorial DA, MOSCOVA POATE CREDE IN LACRIMI! 1

DA, MOSCOVA POATE CREDE IN LACRIMI! 1

Editorial

apr. 24, 2015

0 720

Atunci , se auzise la Europa liberă despre un exceptional cantautor, un altfel de cânţăreţ rus, Vladimir Vâsoţki. Il si auzisem cantand,tot acolo . Când a murit, în 1980, Cenaclul Flacara deschisese la noi o poarta larga spre altceva.Asa s-a vorbit mai mult despre el la o emisiune culturală. Multi am ascultat câteva cântece, foarte curiosi. Cum nu ştiam rusa, noi nu am înţeles textul. Dar simteai fiorul inefabil al emotiei… El era poetul, un alt fel de Maiakovski, cântăreţul doar cu o ghitară, dar şi cel mai mare star din acei ani in URSS; o mare figură underground.
Am reţinut vocea, răguşită,c alda, dar tocmai de aceea unica,irepetabila. De beţiv genial care canta adevarul!, a zis cineva. Aflaseram că este actor la Taganka,un teatru de referinta, unde juca superb Hamlet, printre alte roluri. Personaj extrem de interesant.

Popularitatea lui era formidabilă. Era cenzurat, dar din cauza popularităţii acestui „fenomen”, cântecele, versurile lui rascolitoare, ajungeau pretutindeni. I se interziceau turnee, spectacole, cântece, poezii, dar apoi reapărea miraculos, in forta. Nu era difuzat la radio nici la tv. Era epoca Brejnev. Nu era propriu zis un disident, dar nu era nici un personaj comod pentru autorităţi. Dimpotriva, a fost si a ramas pentru totdeauna, pericolul unic! Ca si toata viata sa.
Ce să aibă în comun Vâsoţki (nasacut in 1938 la Moscova ) cu o alta celebritate: Marina Vlady?

Tocmai Marina Vlady (nascuta tot in 1938,dar lângă Paris!), cu origini ruseşti (se numea Poliakov-Baidarov) o frumuseţe exotică, de tip rusesc – blondă,pura, „fecioară”… A făcut o carieră uluitoare încă în adolescenţă, distribuită in „Vrajitoarea” de Robert Hossein, cu care s-a şi măritat, dar şi de Luc Godard, şi alţi regizori importanţi. A jucat cu Orson Welles, Ugo Tognazzi, etc.

A luat la Cannes în 1963 pentru rolul din „Patul conjugal” marele premiu de interpretare feminină. A făcut un rol superb şi la Bucureşti, Mona, din „Steaua fără nume”, după piesa lui Mihail Sebastian, alături de Claude Rich şi Cristea Avram…De care a fost indragostita lulea, scotandu-l astfel din tara!

Marina Vlady şi Vladimir Vâsoţki, două personaje chiar fabuloase ,dar cu destine total diferite. Întâmplarea a făcut să se întâlnească la Moscova în timp ce ea turna un film , în 1967. A fost începutul unei poveşti de iubire pasionante care a dus la căsătorie în 1969 şi a durat până la sfârşitul vieţii lui. A fost o poveste încurcată. Marina Vlady a făcut naveta Paris-Moscova, fapt care i-a afectat mult cariera profesională, fiind obligată să refuze mari contracte. A preferat să petreacă lungi perioade alături de Vâsoţki în micul lui apartament moscovit, dupa concertele sale extraordinare, care rascoleau sufletul Rusiei!

Lui, Kremlinul nu i-a permis să călătorească decât rar în afara URSS. Singura soluţie a fost să vină ea să stea cu el.

Marina Vlady s-a înscris în Partidul Comunist Francez ca să poată beneficia de… călătorii în număr nelimitat la Moscova. Trebuie spus că prezenţa ei, faptul că era soţia lui, o celebritate mondială, i-a asigurat lui Vâsoţki o protecţie în faţa autorităţilor.

Vladimir Vâsoţki a murit în somn de un atac de inimă în 25 iulie 1980, în timpul Olimpiadei. Ca in filme, era dependent de medicamente de mai multă vreme. Ducea o viaţă foarte intensă, epuizantă,glorioasa prin calitatea si numărul de spectacole . Turnee nesfârşite, apariţii spectaculoase. Lua masiv energizante şi sedative. Era dependent şi de alcool. Marina Vlady a aflat la Paris, de la un prieten moscovit care a sunat-o.

Pravda, Izvestia,marile cotidiene , nu au scris nimic. Televiziunea şi radioul au păstrat tăcere grea.

Totuşi la funeraliile lui au participat peste un milion de oameni – cea mai mare manifestație neautorizată de un regim politic în secolul XX.