O tara trista, plina de Hunor

O tara trista, plina de Hunor

0 144

Dupa o vara de petreceri desantate in precampanie electorala, sfarsitul de an este de-o sfasietoare tristete bugetara. Edilii de localitati maruntele au spart bani maricei la toate maialurile, balurile si prilejurile de baut si mancat de peste an. Politicienii, in frunte cu presedintele de-atunci si de-acum, n-au ratat nicio ocazie de a bate pe burtile pline de mici si beri ale alegatorilor. A fost o vara de ragaieli politice, terminata intr-o eructatie electorala la urne, ca un icnet de izbavire. La final de an, pusculitele sunt goale, brazii instalati in centrul urbelor stau stingheri si necolindati, Vanghelie si-a anulat vanghelionul care l-a consacrat iar primarii nu mai ademenesc populatia cu petreceri si antren de Revelion.
Austeritatea pare nelalocul ei doar pentru ca vine dupa dezmatul estival si autumnal. Altminteri, ar trebui sa fie o stare naturala intr-o tara saracuta si pradata de resurse cum este patria noastra. Chiar n-avem niciun motiv sa petrecem pana la pierderea cunostintei, asa cum te indeamna miile de programe cretine de televizor si entertainerii de duzina de pe micile ecrane. Exista cu siguranta si alte ocupatii decat dispozitia permanenta pentru desfraul simturilor, pe care il predica comicii expirati din industria divertismentului.
Cu nimic mai prejos decat ei au fost politicienii, ale caror periple prin tara au lasat impresia ca Romanica este un maidan folcloric excesiv de vesel si ca taman ei ar fi prilejurile astea de bucurie generala.
Voia buna s-a dus cum s-a topit si bruma de zapada sub adierea unor vanturi nepotrivite in perioada asta a anului. Pare ca s-a refugiat toata in programele de Revelion cu care ne ameninta cu gura pana la urechi comicii strepeziti ai momentului. La cum arata prognozele de publicitate pe anul viitor, veselia idioata pregatita pentru telespectatori are sansa sa fie toata rezerva de umor pe 2010, indesata anticipat in grila de programe.
Profesorii sunt primii bugetari carora le va ingheta surasul pe fata indata ce vor pasi in noul an. Cei cinspe mii de dascali amenintati cu pierderea catedrelor dovedesc ca guvernantii, de la Emil Constantinescu incoace, sunt macar consecventi cu cifrele, chiar daca membrii lotulului de 15 mii ai Geologului pareau mai specialisti decat profii viitori someri.
Dar pana sa-si faca sange rau profesorii, vom simti cu totii in buzunar scumpirile care ne forteaza usa. E chiar de mirare cum in lipsa zapezii vine avalansa preturilor sarite de pe fix. Se vor scumpi al dracului alimentele, tigarile si bautura. Taman ingredientele petrecerilor reusite promise pentru 2010.
Asa ca propun schimbarea culturii rasului intr-una a surasului precaut si doar cand e cazul. Nu ca mi-ar placea indivizii ciufuti si lipsiti de simtul umorului. Nici pe departe. Dar imi displac insii dispusi sa rada in orice moment, cu atat mai putin gestionarii industriei ilaritatii, care pretind sa ne organizeze ei partidele de ras.
E clar ca schimbarea de mentalitate nu poate fi decat culturala. Nu stiu daca Ministerul Culturii, condus de Kelemen Hunor, are vreo strategie sau resurse in sensul asta, dar va trebui sa lucreze la stereotipiile mioritice, chiar si la cele literare. In asa fel incat, la ceva vreme de la inceperea mandatului, sa putem eticheta Romanica drept „o tara trista, dar plina de Hunor”.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.