Locuintele neterminate din Brasov NU au cumparatori

Locuintele neterminate din Brasov NU au cumparatori

0 123

Orasul nostru este impanzit de blocuri noi, apartamente de lux in zone rezidentiale, vile si case reconditionate, toate aflate in stare … intermediara, adica neterminate.
In aceste conditii este foarte greu sa-ti convingi potentialii clienti sa cumpere locuinte ce urmeaza a fi finalizate intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat.
Compania ce detine unul dintre cele mai importante proiecte rezidentiale din oras, ansamblul de apartamente „Silver Mountain”, a anuntat ca inregistreaza o intarziere a lucrarilor de doi ani de zile din cauza finantarii bancare tarzii.
„Lucrurile s-au asezat dupa obtinerea finantarii. Suntem cu proiectul in derulare, dar perioada de iarna nu permite un volum prea mare de lucrari, astfel ca se lucreaza in special la finisajele din primele doua blocuri.
N-am mai incercat in aceasta perioada sa vindem apartamente deoarece este greu sa vinzi acum locuinte nefinalizate. Ne concentram pe constructie, iar dupa finalizare cred ca vanzarile vor fi mai bune”, a declarat Anca Rusu, director operational al firmei INR Management, citata de Ziarul Financiar.
Compania construieste in prezent 230 de apartamente in patru blocuri, dintre care aproximativ jumatate au fost precontractate.
Pe langa faptul ca apartamentele nefinalizate nu mai au clienti si cei care au cumparat deja o locuinta intr-un astfel de bloc si au dat si avansul au renuntat la aceasta achizitie din cauza problemelor financiare create de criza economica.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.