BAC 2010: Simulare la informatica pe 20 ianuarie
La sfarsitul acestei luni, pe data de 20 ianuarie, liceenii din clasele terminale de liceu vor sustine o prima simulare a probei de evaluare a competentelor digitale.
Ei trebuie sa demonstreze ca stiu sa foloseasca Internetul, dar si softurile pentru redactare si calcul instalate pe un computer: sa scrie un document in word si sa lucreze un tabel in excel.
Simularea va incepe la ora 12.30 cand elevii vor intra in clase. La ora 13.00 va incepe examenul propriu-zis, cand fiecare elev va primi subiectul tiparit si foaia tipizata pentru completarea raspunsurilor.
Timp de 30 de minute elevii vor avea acces la internet pentru rezolvarea unor cerinte, dupa acest timp accesul va fi restrictionat. Timpul efectiv de lucru este de 90 de minute, din momentul in care toti elevii au primit subiectele.
Testarea propriu-zisa a competentelor digitale se va sustine in perioada 19-29 aprilie 2010.
Din nefericire, se asteapta sa fie o adevarata brambureala din moment ce coordonatorii simularii nu stiu inca cum sa aplice calificativele impuse de Ministerul Educatiei si nici daca elevii vor intra cu totii in salile de informatica.
Profesorii vor verifica fisierul numit „Examen“ care trebuie sa se regaseasca pe desktopul fiecarui computer din sala de examen, iar de la ora 13.00 elevii vor primi subiectul tiparit si tipizat pentru completarea raspunsurilor.
Profesorii sunt si ei in ceata si asteapta curiosi sa vada ce va iesi la simulare. In general, laboratoarele de informatica din scoli nu sunt suficient de incapatoare, numarul calculatoarelor fiind infinit mai mic decat numarul elevilor care sustin examenul, astfel incat acestia ar trebuisa intre in mai multe serii. Si atunci vor fi oare mai multe subiecte pentru fiecare serie in parte sau cum?
Cert este ca, la sfarsitul sustinerii biletului extras, elevii vor primi un certificat cu una dintre mentiunile „utilizator mediu”, „avansat” sau „experimentat”.
Exista si o scapare din aceasta incurcatura: elevii care detin deja un certificat de competenta digitala sau lingvistica recunoscut de Ministerul Educatiei nu vor mai sustine aceste probe, nota atestata de certificat fiind echivalata cu proba de la Bacalaureat.
Acestia trebuie doar sa depuna la secretariatul scolii unde vor da examenul de Bacalaureat 2010 o cerere si o copie legalizata a certificatului
Intre 28 iunie – 2 iulie 2010 se vor desfasura probele scrise.