Vizita amanata din cauza lui Basescu
Adjunctul lui Putin isi amana vizita la Chisinau din cauza prezentei lui Basescu in capitala Republicii Moldova.
Igor Suvalov, adjunctul premierului rus Vladimir Putin, isi amana vizita la Chisinau pentru luna februarie, planificata initial pentru sfarsitul lunii ianuarie, transmite agentia rusa de presa RBK.
Potrivit unei surse a agentiei din interiorul Guvernului Republicii Moldova, citata de UNIMEDIA, motivul amanarii este planificarea, in aceeasi perioada, a vizitei la Chisinau a presedintelui Romaniei Traian Basescu, pe 27 ianuarie, si a premierului lituanian Andrius Kubilius, pe 26 – 27 ianuarie.
Este greu de spus care dintre cei doi le este mai dezagreabil rusilor, dar de Traian Basescu se stie ca nu-l mai au la inima din cauza anumitor declaratii antirusesti, care au adus prejudicii chiar si Romaniei, nu numai persoanei presedintelui.
Astfel, deplasarea lui Suvalov la Chisinau a fost amanata pentru prima decada a lunii februarie, cand va avea loc si sedinta comisiei mixte moldo-rusa de colaborare economica. Unul dintre subiectele principale care vor fi discutate este si acordarea creditului rus pentru Republica Moldova in valoare de 150 milioane de dolari pe un termen de 15 ani.
Se pare ca rusii vor sa vada cu ce-i mai poate incanta Basescu pe moldoveni, caci practic el nu poate oferi nimic concret in situatia economica actuala a Romaniei. Oricum, se pare ca rusii joaca mai bines sah decat iubitul nostru conducator.
Dan Bota