Rinocerul neprivatizat al PSD se duce sa moara
In parcul industrial al PSD, populat cu diverse stabilimente privatizate de-a lungul vremii de gastile social-democrate care au condus Romania, Ion Iliescu ramasese singurul colos neprivatizat. Era obiectivul de stat prin excelenta, chiar daca statul pe care l-a inteles Ion Iliescu intotdeauna este produsul sistemului eminamente comunist, unde etatizarea a fost garantia prima a functionarii. Mediul de stat a fost mereu singurul ambient in care Ion Iliescu a crezut ca poate respira societatea moderna, in care a cultivat, prin atitudini transante si deplasate, simpatia protectionista si populista pentru chiriasi, de exemplu, si dezgustul, daca nu chiar ura sistematica impotriva proprietatii.
Desi s-a ambientat cu multe formulari democratice de-a lungul celor doua decenii de cand regleaza respiratia PSD si in mare parte cea a Romaniei, discursul pe care l-a livrat audientei a lasat in urma tone de talas. Printre mormanele de rumegus, cei care i-au analizat vorbele au descoperit si fiare contorsionate. Pentru ca Iliescu a fost ultimul furnal in care se cocea doctrina social-democrata, dupa fumul caruia s-a orientat intotdeauna viata in PSD.
Este, sa recunoastem, oarece demnitate si un aer apocaliptic in retragerea ultimului mamut al industriei PSD catre cimitirul epavelor ideologice ale partidului. N-ar fi reusit niciodata piticii doctrinari din PSD sa-l darame prin implozie. Plecarea colosului cu picioare de rumegus din vitrina partidului nu lasa doar urma obisnuita in praful de pe raftul cu achizitii al partidului, ci lasa chiar PSD-ul praf. Usurati ca nu vor trebui a mia oara sa-l submineze cu dinamita aranjamentelor, gastile vor astepta sa se stinga scrasnetul lugubru al portii tintirimului pentru a pune muzica schimbarii in partid.
La cum arata DJ-ii momentului, ma tem ca, in discoteca PSD, prohodul lui Iliescu va acoperi orice alta ambianta. Iar acustica salii de la Rompexpo nu va face sambata decat sa amplifice notele sinistre.
Vifor Rotar
