Guvernul tuneaza Programul Rabla
De saptamana viitoare 40-50.000 de vouchere vor fi eliberate in favoarea celor doresc sa-si caseze masina, dupa ce posesorii de rable au epuizat tichetele de pe piata. Programul Rabla a adus deja la REMAT-urile din tara peste 20.000 de masini in numai 2 saptamani. Pana la aparitia masinilor noi pe sosele, infloreste din plin comertul cu vouchere.
Dupa primele doua saptamani de la inceputul programului Rabla au fost casate peste 20.000 de masini dar voucherele oferite de stat pentru aducerea rablelor in cimitirele de masini s-au epuizat si ele. Administratia Fondului de Mediu a distribuit in cursul zilei de marti reprezentantilor REMAT din toata tara ultimele tichete valorice din Programul Rabla. Numarul lor va fi suplimentat insa de saptamana viitoare cu 40.000-50.000 de bucati pentru persoanele fizice. Masinile casate in primele doua saptamani reprezinta aproape doua treimi din totalul masinilor distruse in programul de anul trecut. Proprietarii de masini mai vechi de 10 ani primesc vouchere in valoare de 3800 de lei pentru a-si casa rablele, in scopul de a reinnoi parcul de masini al Romaniei. Inca de la demararea programului a inflorit comertul cu vouchere; multi proprietari isi vand masinile fara sa se fi inscris in Program, cu intentia de a-si vinde ulterior tichetele celor care doresc sa-si cumpere o masina noua. La Brasov, voucherele se vind cu preturi cuprinse intre 1200 si 2000 de lei, iar ofertele de vanzare au umplut deja coloanele ziarelor.
Vifor Rotar