Cazare 2 in 1 in hotelurile lui Copos din Poiana Brasov
Hotelurile Bradul si Poiana din Poiana Brasov, controlate de omul de afaceri George Copos, au preluat oferta din hypermarketuri de tip „platesti 1 si primesti 2” pentru atragerea clientilor.
„Pachetul include cazare cu demipensiune si echipament de schi de la 49 de euro de persoana pe noapte. A doua persoana vine gratuit, oferta fiind valabila pana pe 31 martie”, potrivit reprezentantilor hotelurilor.
Cel de-a doilea pachet include cazare gratuita cu abonament la telecabina, incepand de la tariful de 44 euro de persoana.
Printre serviciile oferite de hotelul Bradul, se numara: 6 sali de conferinte, cu toate dotarile necesare, pentru a asigura succesul seminariilor, intalnirilor de afaceri.
Restaurantul de mic dejun al hotelului Bradul are o capacitate de 100 de locuri.
Inchiriere echipament sportiv.
Centru de sanatate si relaxare (sauna, jacuzzi, masaj, fitness)
Birou de turism, organizare excursii in zona.
Hotelurile Sport, Bradul si Poiana sunt situate la baza partiei de schi Bradul din Poiana Brasov. Pe langa cazare, facilitatile Hotelurilor Sport, Bradul si Poiana includ un centru de conferinta cu o capacitate de pana la 300 de persoane precum si instructori de schi specializati.
Cele trei hoteluri de la munte (Sportul, Bradul si Poiana) au rulat afaceri de 3,4 milioane de euro in 2008, cand au atras aproape 3.000 de turisti britanici, conform informatiilor date publicitatii de Ziarul Financiar.