Scolile vor fi evaluate prin CALIFICATIVE

Scolile vor fi evaluate prin CALIFICATIVE

0 127

Mult controversata Lege a Educatiei pare a fi una dintre cele mai laborioase si dezbatute legi scrisa vreodata dupa ’89. Prevederile care apar ii bucura pe unii, ii nemultumesc pe altii, cert este ca, oricum ar fi, toata lumea ramane uimita de ele.
Asadar, dupa ce s-a schimbat programa, au fost evaluati elevii din clasele primare, gimnaziale si liceale, dupa ce s-au comentat manualele depasite, a venit si randul unitatilor de invatamant sa fie luate in colimator.
Potrivit proiectului Legii Educatiei, acestea ar trebui evaluate prin calificative: „excelent”, „foarte bun”, „bun”, „satisfacator”, „nesatisfacator”.
Cele mai bune scoli sunt premiate substantial, atat cele cu excelenta in incluziune, cat si cele cu excelenta in performanta, publice sau private.
Scolile care obtin calificativul „satisfacator” sau „nesatisfacator” sunt monitorizate pentru corectarea problemelor sau se desfiinteaza, fara a afecta in nici un fel interesul elevilor.
Scolile vor desemna, in baza unei metodologii specifice, „Profesorul anului”, ca semn al excelentei in predare.
La nivel judetean si national va fi desemnat „Profesorul anului” pentru fiecare disciplina din planul de invatamant. Excelenta in predare va fi recompensata financiar, prin programul national de stimulare a excelentei didactice.
Performanta elevilor la olimpiadele pe discipline, olimpiadele de creatie tehnico-stiintifica si artistica si olimpiadele sportive se recompenseaza financiar prin ordin al ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
In lansarea competitiilor, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului se va consulta cu asociatiile reprezentative ale parintilor, asociatiile reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, Consiliul National al Elevilor si sindicatele reprezentative.
Astfel, personalul didactic care a obtinut gradul didactic I, cu performante deosebite in activitatea didactica si manageriala, poate dobandi titlul de profesor-emerit in sistemul de invatamant preuniversitar, acordat in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Persoana care dobandeste titlul de profesor-emerit poate fi angajat pe perioada nedeterminata la unitatea de invatamant si poate avea calitatea de mentor pentru formarea continua a cadrelor didactice, va avea prioritate la ocuparea posturilor didactice in conditii de medii egale sau transfer, va primi un premiu anual in bani din fondurile programelor nationale initiate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, dupa cum informeaza Mediafax.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.