Tocmai Basescu vrea sa ne educe copiii si sa scape de carpeli!

Tocmai Basescu vrea sa ne educe copiii si sa scape de carpeli!

0 135

Traian Basescu, presedintele Romaniei, s-a apucat sa-si faca prezenta in parlament printr-o declaratie stupida, asa cum i-a cam fost tot discursul. El a afirmat ca, pana acuma, s-a facut carpirea sistemului de educatie, fara sa se gandeasca si la gaurile imense existente in cultura si educatia sa.
Basescu a chemat la o abordare depolitizata – de groaza aceasta afirmatie in gura sa! – a dezbaterilor pe tema Legii educatiei care „vizeaza si formarea de competente recomandate de UE”. Presedintele a spus ca acest moment de criza este prielnic unei schimbari, deoarece „educatia este cheia cresterii nivelului de trai al romanilor” si numai cu oameni competenti se poate preveni intrarea intr-o alta criza.

[Vedeti, daca EBA este cultivate si educate, a ajuns in PE?]

Presedintele Traian Basescu a spus ca succesiunea testelor efectuate in ultimii ani arata „o continua depreciere a calitatii sistemului de educatie, ceea ce reclama intervenþie urgenta in adaptarea sistemului educational la realitatile Romaniei”.
Presedintele a amintit catvea obiective ale agendei UE 2020,discutata la ultimul Consiliu European la care a participat.
„Din cele cinci obiective, doua vizeaza net sistemul de educatie. Unul este ca rata parasirii timpurii a scolii sa se reduca cu 10% pana in 2020, altul este ca populatia cu varste intre 30 si 34 de ani, in proportie de 40%, sa devina absolventa a unui sistem de invatamant superior. Nu as vrea sa para ca forþez lucrurile spunandu-va ca un alt obiectiv este reducerea saraciei astfel incat, pana in 2020, sa avem 20 de milioane de cetateni care sa fi iesit din saracie si pot duce o viata normala”, a spus presedintele, care a amintit ca un alt obiectiv este alocarea a 3% din PIB pentru cercetare.

[Oare la care facultati s-o fi referit Basescu pentru cultivarea romanilor? La cele particulare, asa cum le-au absolvit multi dintre bogatanii momentului si prin care multi au ajuns doctori in diferite stiinte, cu toae ca se ocupa doar de afaceri necurate?]

Presedintele a concluzionat ca „nu exista obiectiv din agenda UE 2020 care sa nu aiba legatura cu calitatea educatiei” si a spus ca este in neregula ca au aparut voci care spun ca acum nu este momentul unei reforme.
„Cred ca tocmai asta trebuie sa facem, reforma. O reforma in sistemul de educatie poate ajuta la iesirea Romaniei din criza si este solutia pentru prevenirea intrarii in criza pe viitor. Mi se pare nepotrivit sa sacrificam mereu viitorul sustinand ca acum avem lucruri mai importante de facut. Nu poate fi sustinut un astfel de proiect de lege. Pana acum nu s-a facut nicio schimbare o sistemul de educatie, ci s-a facut ceea ce putem numi carpirea sistemului de educatie. Daca este cineva care se revendica reformatorul sistemului in cei 20 de ani de la Revolutie, vreau sa il invit sa privim la rezultate”, a spus presedintele, care a subliniat ca in ultimii ani copiii sunt tot mai putin pregatiti, cu tot mai putine sanse de a face fata competitiei de pe piata de munca. (Care piata si care competenta ???)

Basescu a spus ca „cei care revendica reforma din educatie au astazi rezultatul reformelor din ultimii 20 de ani” si a punctat ca, potrivit clasamentelor internationale nicio universitate din Romania nu se regaseste in topul celor 500 din lume. Traian Basescu a cerut ca dezbaterile pe tema educatiei sa fie depolitizate:
„Nu putem privi eficienta sistemului de educatie romanesc de pe pozitii ideologice. Propunerea mea este sa privim aceasta reforma structurala, profunda de pe pozitia oamenilor responsabili fata de viitorul tarii. Romania nu poate fi competitiva fara un sistem de educatie modern care sa dea tinerilor competente si nu sa ii oblige la memorarea unor cunostinþe pe care le gasesc si pe internet. Lucrurile trebuie privite din punctul de vedere al interesului national, al interesului de a nu face din Romania o insula de slaba dezvoltare in interiorul UE”.

Traian Basescu a criticat cerinta lungirii perioadei de dezbatere a proiectului de lege. In opinia sa, acesta este „paravanul” in spatele caruia se ascunde intentia de a bloca noua lege care sa raspunda necesitatilor societatii romanesti. Si a explicat de ce afirma acest lucru:
„Va aduc aminte ca o comisie prezidentialã a dat un diagnostic neutru si competent sistemului de educatie, In baza acelui diagnostic am semnat un Pact pentru educatie in care depolitizarea era principalul obiectiv. In baza pactului pentru educaie s-a elaborat o strategie de implementare a continutului pactului. Astazi avem legea asa cum am stabilit in principalele coordonate ale Pactului pentru educatie”.

Presedintele a spus ca este foarte greu sa existe o pozitie contradictorie.
„A fi contradictoriu insemna ca ai semnat doar pentru a obtine timp ca legea sa nu apara. Iata ca legea a aparut! Si ea corespunde, integral, principiilor negociate si sustinute de toti ale Pactului pentru educatie”, a spus Basescu care a amintit cateva principii cuprinse in Pactul pentru educatie printre care educatia timpurie, descentralizarea, reducerea orelor petrecute de elevi la scoala sau dreptul scolii de a utiliza orele lasate la dispozitie de programa obligatorie.

Si astfel Basescu a mai plasat o dare de seama tip perioada comunista, lungind pelteaua si fara sa aduca noutati benefice pentru prezent si viitor, ci vrand sa schimbe doar de dragul schimbarii prin impunerea propriei vointe. Este ceva tipic: trebuie sa facem asa si pe dincolo si voi sa acceptati ce vrem, pentru ca suntem cei mai destepti cand ne urmarim interesele, chiar daca umblam toata ziua cu mediocritatea la brat.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.