Denia de VINERI seara – Prohodul
Ultima vineri din Postul Mare este numita in Bucovina Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua in care Iisus a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pactului stramosesc. Din aceasta cauza Vinerea Mare este zi de post negru, iar intreaga crestinatate este in doliu.
In Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credinta ca daca cineva se incumeta a coace in aceasta zi face mare pacat iar coptura nu este mancata nici macar de pesti.
In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, insa, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta. in scopuri terapeutice.
Astazi Il coboram pe Hristos de pe Cruce si Il punem in mormant. Iar seara, la Denia Prohodului ne adunam in jurul Mormantului Lui si Il plangem impreuna cu Maica Domnului, cu Apostolii si femeile mironosite, dar si cu ingerii si cu intreaga natura care se cutremura vazandu-L mort pe Creatorul ei. Cuvintele Prohodului ne transmit (daca avem urechi de auzit si inima de primit) durerea aceasta care sfasie intregul univers.
1. In mormant, Viata,
Pus ai fost, Hristoase,
Si s-au spaimantat ostirile ingeresti,
Plecaciunea Ta cea multa preamarind.
2. Dar cum mori, Viata,
Si cum sezi in mormant ?
Si imparatia mortii Tu o zdrobesti
Si pe mortii cei din iad ii inviezi ?
13. O, minuni straine !
O, ce lucruri noua !
Cel ce-mi da suflare mie Se poarta mort,
Ingropat de mainile lui Iosif.
26. Pamantul de frica
S-a miscat, Cuvinte,
Si luceafarul lumina sa si-a ascuns,
Apunand a Ta lumina sub pamant.
34. Cerestile cete,
Mort intins, pentru noi,
Te-au vazut, Stapanul meu, si s-au spaimantat
Si cu aripile s-au acoperit.
68. „Cine-mi va da lacrimi
Si izvor nesecat,
Ca sa plang pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.
69. O, munti si valcele
Si multimi de oameni,
Tanguiti-va si plangeti cu mine toti
Si jeliti cu Maica Domnului ceresc !
Aceasta plangere a devenit model in practica populara a bocirii, orientand spre o noua perspectiva crestina aceasta manifestare lirica nerituala. Urmeaza scoaterea Sfantului Epitaf, icoana pictata pe panza reprezentand “punerea in mormant a Domnului” si purtarea ei in procesiune in jurul bisericii. Credinciosii impodobesc sfantul epitaf cu flori pe care, dupa ce se oficiaza ocolirea bisericii, seara, dupa denie, le duc acasa si le pun la icoane, acestora fiindu-le atribuita putere protectiva si tamaduitoare.
