Pastele Blajinilor – misterul unei traditii
La o saptamana dupa Pasti, in ziua de luni care urmeaza dupa Duminica Sfantului Toma, in estul si sudul Europei se sarbatoreste Pastele Blajinilor, un amestec intre mituri stravechi si datini crestine. Aceasta zi se mai numeste si Lunea Mortilor, Pastele Mortilor, Pastele Mic, Pastele Rohmanilor.
Intr-un episod al epopeii medievale „Alexandria” se povesteste cum Alexandru cel Mare, in drumul sau catre est, in cautarea capatului lumii, a poposit si intr-o insula situata la marginea paradisului. Acolo l-a cunoscut pe Evant, regele Blajinilor (cei intelepti si fericiti), care i-a daruit o sticla cu apa miraculoasa a vietii vesnice.
Se mai povesteste ca Blajinii traiesc in rugaciune continua, ca au locuit pe Pamant la inceputurile istoriei si se vor intoarce aici dupa incheierea acestui ciclu istoric al umanitatii, in era intelepciunii. Blajinii sunt fiinte mitice, reprezentari ale oamenilor primordiali sau ale stramosilor.
Se spune ca ei au luat parte la facerea lumii si ca, de atunci, sustin stalpii de sprijin ai Pamantului.
Lumea subterana a celuilalt taram este evocata adeseori de traditiile populare si de povestile romanesti. Mitologia romana arata ca sub pamantul nostru se mai afla o lume. Cele mai multe legende ii prezinta ca pe niste fiinte pline de compasiune, devotate lui Dumnezeu, ca pe niste oameni de demult, cu o credinta mai curata decat a actualilor pamanteni. Sarbatoarea este si un prilej de comemorare a mortilor. In aceasta zi se depun ofrande pe morminte, se impart pomeni, se intind mese in cimitir, langa biserica sau in camp, la iarba verde, resturile fiind lasate acolo pentru a se hrani cu ele sufletele mortilor, in special ale celor care n-au avut parte de o inmormantare crestineasca.
Se crede ca de Pastele Blajinilor sufletele mortilor sunt libere si pot gusta din mancarurile pregatite special pentru ei si date pomana.
Se crede ca Blajinii se bucura foarte mult de aceasta sarbatoare si de legatura dintre ei si oameni care se mentine prin intermediul acesteia. Legatura dintre acestia si lumea umana este asigurata de cojile de oua aruncate pe apa curgatoare in Vinerea Mare sau in Sambata Pastilor, de gospodine. Era considerat un pacat mare daca nu se proceda asa, deoarece se considera ca blajinii nu mai aflau niciodata cand e Pastele lor.
Despre aceste coji se spune ca plutesc timp de opt zile pana ajung pe Apa Sambetei, rau infernal care ar izvori de sub radacinile Bradului Lumii. Oamenii satelor romanesti tineau cu strasnicie Pastele Blajinilor, considerand ca altfel nu ar fi putut rodi ogoarele, oile s-ar fi imbolnavit, iar pe ei i-ar fi durut mainile si picioarele.
