Presa sportiva straina a dat 10 Patinoarului din Tractorul
Desi jurnalistii de peste hotare nu au vazut inca Patinoarul Olimpic din Parcul Tractorul, au fost bine reprezentati la Brasov de presedintele Asociatiei internationale a presei sportive si al comisiei media a Comitetului Olimpic International, italianul Gianni Merlo. Jurnalist titrat, corespondent de presa la 16 editii ale Jocurilor Olimpice, incepand cu Olimpiada de la Innsbruck din 1976 pana la editia 2008 de la Beijing, Gianni Merlo s-a aflat luni seara la Brasov pentru a inspecta arena olimpica de gheata din Parcul Tractorul. Pe care a gasit-o perfecta pentru gazduirea probelor de patinaj ale Jocurilor Olimpice de iarna pentru tineretul european din 2013.
Daca oficialul olimpic Merlo a fost incantat de standardele patinoarului, ochiul versat al jurnalistul italian a remarcat ca masutele de unde corespondentii de presa vor transmite evenimentele olimpice de la Brasov nu sunt inca echipate cu toata aparatura si dotarile necesare la un asemenea nivel. Autoritatile locale care l-au insotit la patinoar au promis ca detaliile vor fi remediate pana la startul competitiei, astfel incat evenimentul din 2013 sa decurge in conditii organizatorice perfecte.
Vifor Rotar