UNPR s-a lansat!

UNPR s-a lansat!

0 139

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR) si-a ales sambata conducerea, presedintele formatiunii fiind fostul ministru al Muncii, Marian Sarbu.
Gabriel Oprea, liderul grupului parlamentarilor independenti si ministru al Apararii, este presedinte executiv al UNPR, iar Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, este presedinte de onoare al partidului, in timp ce primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a fost ales secretar general, informeaza Agerpres.
UNPR are 15 vicepresedinti, toti fiind alesi prin vot secret. Printre vicepresedinti se afla, potrivit unor surse, Bica Gheorghe, Liviu Cimpan, Laurentiu Chirvasuta, Serioja Sorin Chivu, Ovidiu Marcutianu, Serban Mihailescu, Florin Pandele si Eugen Nicolicea.
Presedintele Tineretului UNPR este Cezar Stancu, iar presedintele organizatiei de femei a fost aleasa Eugenia Barna.
Din Comisia de arbitraj fac parte 15 mermbri ai UNPR, in timp ce Comisia de cenzori are noua membri. Consiliul National al UNPR are 380 de membri.
La primul Consiliu National al UNPR de sambata au fost prezenti 430 de delegati.
Lucrarile reuniunii de la Cercul Militar National au avut loc cu usile inchise, accesul presei nefiind permis, informeaza Agerpres.
Lansarea oficiala a noului partid a aavut loc sambata dupa-amiaza. Evenimentul se va incheia seara cu un impresionant foc de artificii, dupa cum au anuntat organizatorii.

Cca. 6.000 de persoane, venite din toata tara, participa sambata la lansarea UNPR. Lansarea oficiala cu muzica de opereta si control strict. Perimetrul din Piata Revolutiei a fost ingradit iar accesul a fost permis numai dupa un control individual. Aceasta masura a fost luata de teama unui boicot din partea PSD, potrivit unor surse din partid.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.