Ghermanul Viermilor – o sarbatoare a culturilor vegetale

Ghermanul Viermilor – o sarbatoare a culturilor vegetale

0 285

La data de douasprezece mai biserica ortodoxa il pomeneste pe Sfantul Gherman, patriarhul Constantinopolului. Acest parinte a trait in secolul al VIII-lea, intre anii 650 – 733 si a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era barbat luminat si vestit in zilele imparatului Heraclie.

Ziua de 12 mai, in care este sarbatorit acest sfant in calendarul crestin ortodox, trebuie respectata cu sfintenie, deoarece se crede ca, daca oamenii lucreaza azi, legumele le vor fi mancate de viermi. Ghermanul era serbat in special de agricultori si de crescatorii de animale, spunandu-se ca aceasta divinitate poate influenta in bine cresterea semanaturilor si poate apara animalele de viermi. Agricultorii considerau ca in jurul acestei date ar incepe sezonul ploilor de primavara si ca atare Ghermanul era tinut ca un veritabil patron al grindinii. De altfel, unii cercetatori au pus in legatura Ghermanul cu ritualurile de provocare, de aducere a ploii, practicate de bulgari si rusi, existand destule asemanari si cu Scaloianul romanilor dunareni. Sarbatoare babeascã minora, Ghermanul nu cunoaste decat putine practici deosebite. Ciobanii care serbau Ghermanul obisnuiau sa scoata branza din burdufuri si sa o spele, abtinandu-se sa lucreze pe 12 mai, deoarece, la cea mai mica zgarietura, oile ar fi facut viermi.

Pe de alta parte, femeile care tineau la semanaturile lor, „delegau” in ajunul Ghermanului pe una dintre ele sa dea, in pielea goala, un ocol ritual pe ogoare, pentru ca acesti viermi nabadaiosi sa nu calce peste vara prin respectivele ogoare. Potrivit mentalitatii arhaice, aceste practici sunt perfect intemeiate, sarbatoarea patronata de divinitatea numita „Ghermanul viermilor” fiind asezata la un moment de cumpana in calendarul comunitatilor arhaice, comunitati dependente in mare masura de belsugul pamantului si de rodul animalelor domestice

O sarbatoare acum aproape uitata de comunitatile satelor hunedorene era „Ghermanu’ viermilor”; in alte zone etnofolclorice transilvanene numit „Harmanul viermilor”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.