PSD la guvernare numai dupa alegeri

PSD la guvernare numai dupa alegeri

0 125

Membrii Comitetului Executiv National au votat miercuri, in unanimitate, ca PSD sa initieze in aceasta sesiune legislativa o motiune de cenzura si sa accepte sa guverneze numai dupa alegeri, anticipate sau la termen.
Toti cei patruzeci de membri prezenti miercuri la sedinta Comitetului Executiv National al PSD au votat ca partidul sa initieze o motiune de cenzura si sa intre la guvernare numai in urma unor alegeri, fie anticipate, fie la termen.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a prezentat, miercuri, in Comitetul Executiv National, patru alternative politice pentru eventualitatea in care o motiune de cenzura ar fi adoptata de Parlament.
El a afirmat ca social-democratii au pregatit textul unei motiuni de cenzura si o pot introduce, insa numai dupa ce CEX da un vot clar asupra unor scenarii politice ulterioare unei adoptari a unei motiuni de cenzura.

Variante si scenarii
Potrivit scenariilor prezentate de Ponta, adoptarea unei motiuni de cenzura de catre Parlament, prima solutie ar fi intrarea la guvernare alaturi de PDL, a doua solutie este cea a unui guvern de uniune nationala sau tehnocrati sustinut in Parlament de PSD, a treia solutie ar fi solicitarea ferma ca PSD sa propuna viitorul premier impreuna cu UDMR si PNL, iar al patrulea scenariu erau alegerile anticipate.
Conform Statutului PSD, CEX are 58 de membri.
Dupa ce mai multi membri ai CEX au luat cuvantul, majoritatea covarsitoare pronuntandu-se impotriva variantelor care implicau intrarea la guvernare fie cu PNL si UDMR, fie cu PDL, inaintea alegerilor, alegerile anticipate au fost inlocuite cu intrarea la guvernare doar dupa alegeri, la termen sau anticipate, si numai pe un program social-democrat.
Dupa interventii, Ponta a supus votului cele patru variante, in ordinea prezentata pe ecran. Pentru primele trei, care implicau intrarea la guvernare fara alegeri sau sustinerea unui guvern tehnocrat, niciunul dintre membrii CEX nu s-a pronuntat.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.