Brașov: Programul ANTREC „Vacanțe la țară” debutează duminică

Brașov: Programul ANTREC „Vacanțe la țară” debutează duminică

0 531

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) informează printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că ediția a 25-a, de primăvară, aniversară, a Programului „Vacanțe la țară”, debutează duminică, 3 mai și se va derula până pe 19 iunie.

„Destinatarii programului sunt toate categoriile de turiști, care pot descoperi viața satului, tradițiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism și, nu în ultimul rând, pot servi o masă tradițională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta”, se arată în comunicat.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a propus valorificarea programului prin agențiile de turism membre, ca și la edițiile precedente, se arată în comunicat.
Tarifele recomandate pensiunilor pentru actuala ediție a Programului „Vacanțe la Țară” sunt: pensiuni de două margarete 175 de lei /persoană, pensiuni de 3 și 4 margarete 225 de lei/ persoană, iar la pensiunile de cinci margarete 290 de lei/ persoană.

În tarif sunt incluse cinci nopți de cazare în cameră dublă, respectiv șase zile, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă la program va oferi micul dejun din partea casei. Rezervările se pot face direct la pensiuni, prin agențiile membre ANAT, prin filialele ANTREC.
Filialele ANTREC participante în prima fază la program sunt: Alba Argeș (Rucăr), Bihor( Băile Felix, Băile 1 Mai, Remeți), Brașov (Bran, Moieciu, Râșnov, Teliu, Timișul de Jos, Zărnești), Constanța, Covasna( Balvanyos, Dalnic,Târgu-Secuiesc), Gorj (Cartiu, Baia de Fier, Peștișani, Tismana), Iași (Codrii Pașcanilor), Maramureș( Botiza, Desești, Șieu, Rozavlea, Poienile Izei, Săpânța, Borșa), Mehedinți (Pensiuni din Clisura Dunării /Cazanele Dunării), Neamț (Ceahlău,Pipirig) și Prahova (Slănic Prahova).Pe parcurs vor adera și alte pensiuni, inclusiv din alte regiuni, se mai precizează în comunicatul de presă.
„Anul trecut s-au împlinit 20 de ani de când un vis semeț a prins încet, încet contur, acela de a reuni și de a reprezenta pensiunile din România sub o umbrelă protectoare, Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural ANTREC. Iată că în acest an marcăm o altă aniversare simbolică — cea de a-XXV-a ediție a Programului „Vacanțe la țară”, devenit deja tradițional și mult așteptat de către turiști. Estimăm o creștere a cererii față de anul precedent, în cadrul acestui program.032610481432967707
De asemenea, pot spune, cu siguranță, că în acest an, cererea pentru turism rural este cu mult mai mare de 1 Mai decât în perioada de Paște. Orientarea românilor către pensiuni are două motive puternice. În primul rând,din ce în ce mai mulți români optează pentru tradiții, liniște, și un cadru natural deosebit. Pe de altă parte, la ora actuală, există peste 6.000 de pensiuni, vile și hosteluri autorizate, în aproape toate regiunile țării, fiind extrem de accesibile pentru turiști”, subliniază în comunicat Maria Stoian, președintele fondator al ANTREC.
Conform sursei citate, „bucureștenii aleg prioritar zona Bran-Moieciu, clujenii-Maramureșul sau zona Apusenilor, ieșenii-Neamț și Bucovina”.

AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.