Liga lui Basica ne duce la Europene

Liga lui Basica ne duce la Europene

0 146
Ne-a zis ca nu vrea victorie la masa verde, ca-n Liga lui Mitica. A parut declaratia curajoasa a unui prezident fair-play – fie el si suspendat – care vrea o lupta dreapta cu adversarii care joaca necinstit. Masa verde revine, insa. Nu doar din pricina tricoului turcoaz pe care Basescu il poarta la sediul de campanie, pe care uselistii au si inceput sa-l caute de pret la eticheta, ca sa-l scoata nabab opulent fata cu alegatorul flamand. Cata nedreptate! Suspendatului Traian chiar ii pasa de foamea natiunii si ii da bizonului votant sa pasca din belsug la referendum. Nu cine stie ce nutret expirat, ci masa verde de care va spuneam, tone intregi pe cap de alegator furajat. Pentru ca, dupa ce i-a hulit pe Mitica si Liga lui de aranjamente, Traian Basescu se arata din nou dispus sa revina la Cotroceni daca n-ar iesi cvorum la referendum.
Nu mizati, insa, pe varianta asta. Campania abia a inceput. Din ce n-am inteles nimic in primele zile despre strategia lui Basescu, atmosferase face si ai confuza.
Tirul atacurilor se muta cand pe Voiculescu si lotul de puscariabili pe care il sustine in politica, cand pe plagiate, pe justitia calcata in picioare. Este talmes-balmesul in care continua sa mestece in nestire toti vorbetii de campanie, fie ei in solda lui Basescu sau dedicati planurilor USL de instalare definitiva la comenzi. Strategii de toate cuorile dau cu campania in balta referendumului inca de cand a inceput nebunia. In loc sa-si aleaga o tema si s-o toace pana la epuizare, geniile din spatele protagonistilor acumuleaza in nestire motive serioase, barfe, cleveteli, huiduieli, de parca scorul va fi decis la cantar.
Un lucru este, macar, sigur in confuzia generala. Indiferent cine iese la urne, scrutinul pentru suspendarea presedintelui va fi european 100%. La cati mahari UE s-au implicat sa se ingrijoreze, sa avertizeze, ba chiar sa ne redacteze cele 10 porunci plus una bonus pentru desfasurarea referendumului, e clar ca pe 29 vom fi in Europa.
Daca Liga lui Mitica ne-a tinut acasa la Mondiale și ne-a facut sa ratam grosier si competitiile mari de pe batranul continent, iata ca Liga lui Basica ne baga in Europa, cu tot cu masa verde.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.