Badea si Ciutacu s-au facut de judokaka
Vi-l mai amintiti pe Mircea Geoana incercand sa clarifice cati securisti mai sunt prin decorul politic romanesc? Nici nu mai stiu cati suntem, a raspuns atunci Prostanacul, cu o replica la fel de antologica precum alte cateva mici tampenii care i-au consacrat renumele.
Daca nu ne-am fi stricat de ras atunci, poate ca acum eram am fi stiut cati agenti acoperiti se invart prin peisaj. Printr-o operatie simpla, pe principiul ca orice societate care se respecta are o proportie decenta de turnatori si lucratori cu ochiul si timpanul, stiam si cati romani salasluiesc in realitate in Romanika anului 2012. Am fi evitat acum suspansul in asteptarea deciziei Curtii Constitutionale, care il tine pe Crin Antonescu cu bagajele in holul Cotrocenilor si il condamna pe Traian Basescu la purtatul excesiv al tricoului de campanie albastru-suspendat.
Pana cand se lamuresc lucrurile, Institutul National de Statistica si Ministerul de Interne au desertat in Curtea Constitutionala basculantele lor de statistici, condamnandu-i pe judecatorii stacojii la o numaratoare apriga inainte de a valida sau nu referendumul din 29 iulie.
Chiar, cati suntem, de fapt? Greu de spus. Oricare ar fi raspunsul, din rezultatul final trebuie neaparat scazute doua ipochimene, care s-au exclus jenant din randul romanilor. Tonomatele de la Antene Mircea Badea si Victor Ciutacu si-au permis mitocania grosiera de a o jigni pe medaliata cu argint la JO de la Londra, judoka Alina Dumitru, dupa ce sportiva a anuntat ca nu participa la vot pentru ca nu o intereseaza politica. Slugile vocale ale lui Voiculescu s-au grabit sa o taxeze pe Alina si sa incurejeze comentariile abjecte pe care le posteaza pe net fauna de postaci platiti de Felix se desfiinteze orice reactie care nu convine intereselor motanului securist.
Nu stiu cate membre ale lotului de judoka romance au votat la referendum, dar e sigura ca atletii lui Felix Badea si Ciutacu s-au facut rau de judokaka.
Vifor Rotar