Intre Santamarii – perioada de trecere in calendarul popular

In popor, Sfanta Marie Mare este sarbatoarea care face trecerea intre anotimpul calduros si cel autumnal. Odata trecuta aceasta zi, vremea incepe si “se strica”, facand loc ploilor si racorii. Dupa aceasta zi, se organizeaza din nou nunti, au loc targurile de toamna, se fac insamantarile specifice noului sezon, iar apele nu mai sunt bune de scaldat.

Graul se seamana in perioada dintre cele doua sarbatorii ale Sfintei Marii, intre 15 august si 8 septembrie, aceasta fiind cea mai potrivita perioada. Se spune ca sarbatoarea Adormirii incheie un ciclu care va fi redeschis de cea a Nasterii Fecioarei – Sfanta Maria Mica.

Era firesc ca o sarbatoare atat de mare si aproape de sufletul crestinilor sa dea nastere multor traditii, obiceiuri si superstitii.

Se spune ca pentru a fi sanatos si a-ti proteja familia de necazuri si boli este bine sa te rogi Maicii Domnului in aceasta zi si sa mergi in pelerinaj la manastirile si bisericile cu har, purtand hramul Sfintei Marii. In Maramures, fetele tinere se duc la slujba bisericeasca de pomenire a mortilor si a viilor imbracate in straie toate de culoare alba.

De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semanaturile de toamna.

Pe 8 septembrie este celebrata o sarbatoare importanta, cea a Nasterii Maicii Domnului, sarbatoare cunoscuta in traditia arhaica si ca Sfanta Maria Mica. Gospodinele impart in aceasta zi struguri si prune de sufletul mortilor pentru ca acestora sa li se ierte pacatele si sa primeasca si ei din roadele toamnei pe lumea cealalta. Nu se efectueaza in aceasta zi treburi gospodaresti daca nu vrei sa atragi raul asupra ta si asupra familiei tale.

”Trecerea de la vara la toamna pastreaza in Calendarul popular amintirea unui stravechi inceput de an, marcat de moartea si renasterea Zeitei Muma, peste care parintii Bise­ricii crestine au suprapus moartea (Adormirea) si nasterea Fecioarei Maria. Inversand evenimentele care deschid si inchid viata sfintei, mai intai moartea (15 august) si apoi nasterea (8 septembrie), Biserica crestina a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai intai reprezentarea mitica ajunsa la varsta senectutii, in cazul de fata Santamaria Mare, si apoi se naste Santamaria Mica. Textele religioase indeamna sa ne bucuram la nasterea Fecioarei Maria: Sa trambitam duhovniceste…; Ioachim se veseleste si Ana praznuieste; Sa dantuiasca toata faptura, sa se veseleasca si David… etc. (Mineiul pe septembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucu­resti, 1984, p. 98 – 116). Cu toate acestea, romanii intam­pina cu mai mare bucurie celebrarea mortii, Santamaria Mare (15 august), nu a nasterii, Santamaria Mica (8 sep­tembrie).

Fecioara Maria este identificata in Panteonul roma­nesc in mai multe ipostaze: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu sinonimele Maicii (Precesta Mare si Precesta Mica). Importanta calendaris­tica a Santamariei Mari este subliniata de postul de doua saptamani care o prefateaza (1-14 august), de pelerinajele organizate la manastirile cu acelasi hram, de deschiderea unui important sezon de nunti (16 august – 14 noiembrie), de inceperea targurilor si iarmaroacelor de toamna, de praznicele de pomenite a mortilor si pomenile date pentru cei in viata. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna, „campanie de semanat” determinata de batrani prin observarea, incepand cu noaptea de Sanziene 23 / 24 iunie, evolutiei pe cer a constelatiei Gainusei. Acum se incheia varatul oilor la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula (A venit Santamarie / Te-ai p…in palarie!), se in­terzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei, in sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor, se „bateau” (culegeau) nucii. Santamaria Mare este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.”

Sursa: Etnolog Ion Ghinoiu