Si tac-tu are cratima

Si tac-tu are cratima

0 177
Ca ma-ta are cratima ti-au spus-o flacaii trupei Sector 7, featuring Krem, raparasul care a facut furori la Romanii au talent. Asa cum face acum valuri piesa devenita viral pe Internet, intr-o incercare amuzanta pe ritmuri hip-hop de a taxa nu agramaticalitatile unui Costi Ionita, producatorul de hituri pe piata muzicala si de enormitati pe cea gramaticala, ci marlania verbala a vorbitorilor de romaneste. Sau cum s-o fi numind limba aia pe care o molfaie cocalarii Romanikai, fauna aia de absolventi de liceu care se produc pe sticla dupa examenele de bac si de corigenta.
Televizunile va ofera cate o mostra de limba stalcita de fiecare data cand se apropie cu camera de curtea scolii. Diversi insi cu freze date cu gel – un de fel de muci in par, cum il descria candva Tariceanu pe junele Boureanu – incearca sa spuna la televizor cum n-au invatat ei peste vara, peste iarna si in timpul scolii, in general, si ce putin le pasa lor de limba romana si de institutii.
Daca se presupune ca politicienii nostri la vedere – multi dintre ei trogloditi bine – si-au facut studiile pe vremea cand scoala era mai serioasa, te ingrozesti sa-ti inchipui cum va arata logoreea politica peste cativa ani, cand actualele generatii de chiulangii si bagatori de dezinteres in scoala vor ajunge sa ni se adreseze din fotolii de alesi.
Daca ar fi sa ne ofuscam pentru nivelul infect la care s-a prabusit interesul pentru vorbitul in romaneste, am putea s-o spunem odata cu Crin Antonescu, care ne-a informat deunazi, la ora de varf, ca nu „inghitem” asa ceva.
Ma tem ca va trebui sa mai inghitem o vreme, pana cand vor afla toti agramatii patriei ca ma-ta are cratima. De-acolo putem incepe ciclul de formare cu un set de mii de lectii scurte, hip-hop sau nu. Urmatoarea este ca si tac-tu are cratima.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.