Paralimpicii electorali

Discursul lui Eduard Novak, la intoarcerea de la Jocurile Paralimpice de la Londra, ar merita conservat in arhivele sportive ale Romaniei. Zestrea adusa din capitala Marii Britanii nu sunt doar cele doua medalii obtinute de fostul patinator convertit in ciclist de performanta.

Cuvintele pe care le-a spus odata ajuns in tara sclipesc mai tare decat aurul si argintul pe care si le-a atarnat de gat.

Povestea lui Novak, cu accidentul de masina care i-a amputat laba piciorului dar n-a reusit sa-i sectioneze vointa si taria a-si continua viata sportiva, este o nestemata mai pretioasa decat orice metal de medalie. Practicantii de orice disciplina in cautarea unei motivatii nu au nevoie decat sa-l asculte pe Novak pentru a-si da un sens carierei, sportive sau nu.

Din televizoarele noastre n-au mai razbatut de mult vorbe atat de intelepte si de modeste. Fibra morala din care este plamadit mesajul lui Novak are aceeasi consistenta ca muschii ce l-au impins spre victorie si care fac din el nu un sportiv cu dizabilitati fizice, ci un supraom cu trup de otel si vointa de fier.

Asa cum sunt toti componentii lotului paralimpic al Romaniei, pe care diversele handicapuri de care sufera nu i-au impiedicat sa inoate, sa pedaleze, sa sara in lungime sau sa joace tenis.

Niste superbarbati si superfemei care isi suplinesc organul sau membrul lipsa cu vointa si putere de a nu renunta.

In comparatie cu ei, atletii politici care ii vor intampina si le vor strange mainile – celor care inca le au – sunt niste pigmei mutilati. In comparatie cu ei, lotul olimpic al politicienilor mioritici este doar o sleahta de handicapati, care se vor grabi sa castige capital din poza de grup cu paralimpicii, inainte de a se arunca in cursa pentru voturi.

 

Vifor Rotar