Helmuth Duckadam aproape nouă ore sub o intervenţia chirurgicală
Helmuth Duckadam, preÅŸedinte de imagine al clubului Steaua, a fost operat, marÅ£i, la Spitalul Floreasca, pentru anevrism la braÅ£, intervenÅ£ia chirurgicală încheindu-se după aproape nouă ore. Surse medicale au precizat că operaÅ£ia a fost un succes, fostul portar urmând să fie dus la Terapie intensivă. Duckadam a fost internat săptămâna trecută la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în Departamentul de chirurgie cardiovasculară, condus de prof. Åžerban BrădiÅŸteanu. "OperaÅ£ia a durat atât de mult pentru că a fost practic o triplă intervenÅ£ie, era un anevrism absolut gigant. A fost o muncă dificilă tehnic ÅŸi nu se putea decât din aproape în aproape", a afirmat prof. BrădiÅŸteanu, după operaÅ£ie. Aceasta a fost a patra intervenÅ£ie chirurgicală la braÅ£ul drept. ''Pacientul a avut până acum trei intervenÅ£ii chirugicale. Prima a avut-o în urmă cu 26 de ani ÅŸi de atunci trăieÅŸte cu o teamă permanentă. În proporÅ£ie de 90% sunt ÅŸanse să se producă în viitor o a patra intervenÅ£ie chirurgicală", afirma recent dr. Gabriel Cristian, ÅŸeful Centrului Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei "Dr. Constantin Zamfir". Pe 6 septembrie, Helmuth Duckadam (53 de ani) s-a prezentat pe 6 septembrie la Unitatea de Primiri UrgenÅ£e a Spitalului Clinic JudeÅ£ean de UrgenÅ£e ConstanÅ£a, reclamând o suferinţă cardiacă. Pacientului i s-au făcut investigaÅ£iile medicale necesare ÅŸi a fost Å£inut sub supraveghere în SecÅ£ia Cardiologie, a doua zi fiind operat, după ce specialiÅŸtii au constatat, conform directorului medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa, "existenÅ£a unor cheaguri sangvine ce generau fenomene de insuficienţă arterială acută la nivelul membrului superior drept". Prima intervenÅ£ie chirurgicală suferită de Duckadam a fost în 1986, după finala de la Sevilla, a doua în 1998 iar a treia a avut loc în 2009.