Brasovul de altadata
I.L.CARAGIALE a avut o matusa in Schei: celebra Mumuloaia!
"Moda" mătuÅŸilor nu este nouă. La români, a bântuit în toate timpurile, astfel că mulÅ£i nepoÅ£i au tocat temeinic averile "strânse" de mătuÅŸi, nepoÅ£i ÅŸi care strigau la toate răspântiile că sunt săraci lipiÅ£i pământului. AÅŸa îÅŸi începe ziaristul braÅŸovean Dumitru Toma (cel care ne-a parasit la inceputul lunii septembrie) , în urmă cu câÅ£iva ani, un material publicat în ziarul Azi, care redă povestea mătuÅŸii din schei a scriitorului Ion Luca Cragiale.
„Aflat la sfârÅŸitul anului trecut la Budapesta, într-un anticariat, am descoperit un manuscris al unui profesor de la vechea ÅŸcoală românească "Andrei Åžaguna", în care se prezintă, cu lux de amănunte, cea mai celebră ÅŸi bogată mătuşă românească. Este vorba de Mumuloaia (Ecaterina Cardini), mătuÅŸa din Åžcheii BraÅŸovului a celebrului Ion Luca Caragiale.
MătuÅŸa dramaturgului a fost căsătorită cu un bogătaÅŸ italian, supus austriac, care a făcut în BucureÅŸti profitabile afaceri imobiliare, având în proprietate terenurile din zona Universităţii. De asemenea, restaurante ÅŸi cofetării, unde "vedetele" erau curcanii umpluÅ£i, răciturile, rasolurile, baclavalele ÅŸi îngheÅ£ata vieneză.
Pentru "relaÅ£ii utile", la sugestia Mumuloaei, soÅ£ul acesteia a cumpărat ÅŸi un club în care se Å£ineau balurile mascate ale celor "suspuÅŸi", mai ales ale apărătorilor liniÅŸtei publice ÅŸi ale odraslelor celor bogaÅ£i.
"Muiere aprigă, cu un deosebit simÅ£ al afacerilor ÅŸi foarte econoamă", aÅŸa cum o caracterizează profesorul de greacă căruia i-a aparÅ£inut manuscrisul găsit la Budapesta, Mumuloaia s-a apucat de afaceri care îi aduceau câÅŸtiguri foarte mari.
De pildă, la Berlin, avea un hotel, pe care gurile rele din Åžcheii BraÅŸovului susÅ£ineau că îl folosea ÅŸi în alte scopuri decât în cel de a caza drumeÅ£i, fapt pentru care a avut neplăceri cu autorităţile vremii. Mumuloaia a adunat cupoane, obligaÅ£iuni ÅŸi rente dintre cele mai rentabile ÅŸi sigure, de regulă nemÅ£eÅŸti ÅŸi franÅ£uzeÅŸti.
De pildă, la moartea sa s-au găsit obligaÅ£iuni germane care valorau de 26 de ori mai mult decât atunci când au fost cumpărate. De asemenea, a mai lăsat urmaÅŸilor foarte multe bilete ipotecare ÅŸi nouă mii napoleoni de aur, ascunÅŸi în diferite locuri din casă. La toate acestea s-au mai adăugat "câteva chile de scule (bijuterii- n.n.) din aur, cu smaralde aduse din FranÅ£a, Paris ÅŸi Constantinopol, bijuterii ce au întregit colosala moÅŸtenire a Mumuloaiei, care a depăşit trei milioane de galbeni.
Moştenirea Mumuloaiei poate constitui tema unui film. Moştenitorii, printre care şi Caragiale, pictorul Constantin Lecca (in foto alaturi de Caragiale), au declanşat o luptă pe viaţă şi pe moarte, aşa cum menţionează autorul manuscrisului; au avut loc nu mai puţin de 16 procese.
La bară au pledat în favoarea unui moÅŸtenitor sau a altuia avocaÅ£i celebri ai vremii, cum ar fi, de exemplu, Delavrancea ÅŸi Take Ionescu. Caragiale a fost pe punctul de a-ÅŸi pierde calitatea de moÅŸtenitor, contestându-i-se calitatea de copil legitim, fapt pentru care a fost nevoit să facă unele concesii, astfel că a câÅŸtigat o rentă lunară de numai 1.000 de galbeni, sumă care îi permitea să ducă o viaţă mai mult decât decentă. Însă Caragiale era un notoriu cheltuitor, aÅŸa că se simÅ£ea sărac, cu toate că, după ce-ÅŸi plătea datoriile lunare, dădea prietenilor costisitoare ospeÅ£e, pe care le numea "praznicele Mumuloaiei".
"Sărăcia" lui Caragiale nu a durat prea mult, căci s-a dus spre cele veşnice şi o altă mătuşă, Anastasia, sora tatălui său, de la care, de asemenea, a primit o moştenire consistentă.
Manuscrisul "mătuÅŸilor" mai dezvăluie ÅŸi faptul că marele dramaturg a dorit să se angajeze ca profesor la Liceul "Andrei Åžaguna", dar nu a fost primit, pe motiv că nu avea licenÅ£a luată la Berlin ÅŸi Viena, cum era la modă în acele timpuri.
Manuscrisul consemnează că Ion Luca Caragiale a vrut să-l "mituiască" pe directorul de atunci al liceului, oferindu-se să susÅ£ină financiar, timp de un an, pe copilul acestuia, aflat la studii la Viena. A fost refuzat în mod public, destul de dur, după care a renunÅ£at să mai devină profesor la ÅŸcoala braÅŸoveană".
Dumitru Toma
