Focul lui Samedru – obiceiul unui zeu de origine indo-europeana

In calendarul popular romanesc, Samedru impreuna cu Sangeroz (Sfantul Gheorghe) sunt considerati drept sfinti care hotarnicesc domeniul temporal. Acestia impart anul in doua jumatati, intre care granitele sunt marcate de sarbatori cu caracter pastoral. In acest sens, vara, patronata de Sangeorz, tine de la 23 aprilie la 26 octombrie.

Daca Sfantul Gheorghe, "cap de primavara”, mai tanar si mai navalnic, are sarcina de a infrunzi codrul si care si poarta la brau cheile cu care descuie vara, Sfantul Dumitru are cheile cu care incuie vara si descuie iarna si are misiunea desfrunzirii codrului toamna.

Ca pastor, este de inteles misiunea sa de paznic al timpului, caci sacrificiul animalului (al oii, chiar in ziua de Samedru, sau al porcului, animal cu care sfantul se mai identifica in unele legende) sunt cele care inaugureaza lumea din punct de vedere temporal.

De Samedru are loc arderea rituala a unui animal-jertfa (oaia) sau numai aprinderea unui rug pe care arde substitutul jertfei, de obicei un arbore, simbol antropomorf.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, "toamna tarziu, oierii din unele sate subcarpatice celebreaza, fara sa mai cunoasca semnificatia obiceiului, moartea si renasterea lui Samedru, zeu de origine indo-europeana care a preluat numele si data de celebrare ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic din calendarul crestin. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violenta a zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure urmata imediat de renasterea acestuia prin incinerarea trupului neinsufletit”.

Tot Ion Ghinoiu, in lucrarea "Panteonul romanesc”, ne ofera o descriere a ceremonialului in care subliniaza spectaculozitatea sa: "In dupa-amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii insotite de cate 2-3 feciori merg in padure, aleg pomul care va fi incinerat, il doboara, il curata de crengi si il aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neinsufletit (butucul sau trunchiul copacului de 10-15 metri), numit Par, fixat in pozitie verticala si gatit cu cetina verde se numeste Focul lui Samedru. Inaltimea acestuia este, uneori, cat turla bisericii din sat. /…/ La lasarea serii, in liniste si cuprinsi de emotii, copiii aprind Focul lui Samedru. Cand rugul incepe sa lumineze cerul, copiii izbucnesc in strigate de bucurie, adresand invitatia la cea mai mare sarbatoare a anului: Hai la Focul lui Samedru! In jurul rugului se aduna, pe vecinatati, copii, tineri, maturi si batrani. Toata suflarea satului participa la taina renasterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile impart, ca la inmormantarea oamenilor, covrigi, fructe si bautura…”

Focul lui Samedru, ceremonialul nocturn de innoire a timpului calendaristic este un adevarat Revelion satesc, cu multiple semnificatii, ce are loc in noaptea de 25 spre 26 octombrie.

Dupa venirea crestinismului pe meleagurile romanesti, Sfantul Dumitru s-a pliat pe acest Samedru care este un zeu important al panteonului romanesc, o divinitate agrara, patron al pastorilor si cel care garanteaza soroacele.

Samedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii si a frigului.

Iata ce relateaza etnograful Prof. C. Brailoiu, de felul cum trebuia sa fie tinuta la sate sarbatoarea lui Sanmedru:

 ”Sarbatoreste-l bine, nu lucra deloc; incheie socotelile cu ciobanii care ti-au tinut oile peste vara, cinstindu-i dupa obiceiul Rascolului. Sambata, fiind Ziua Soroacelor, lichideaza toate celelalte invoieli si incheie altele, cu adalmasuri si veselie – arvuna te leaga, plata te scapa. Dar nu uita: cine-a luat pe datorie, plateste de doua ori.” 

Tudor Pamfile in lucrarea "Sarbatorile la romani”, prezinta o legenda in care Sfantul Dumitru apare ca om obisnuit, pastor sau crescator de animale: "Sf. Dumitru a fost la inceput cioban, avandu-si turma intr-un miez de codru, necalcat de picior omenesc. Deci traia acolo, nestiind ca in lume mai sunt si alti oameni in afara de dansul. /…/

Intr-o noapte, viseaza Sf. Dumitru ca pe lume, in afara de dansul, mai sunt si alti oameni. Deci, dornic sa stie cum sta treaba, pleaca in lume. Merge si merge, da peste rapi si nu cade intr-insele, da peste ape si trece fara ca sa se ude macar, iar dupa mult mers ajunge intr-un sat, intr-o zi de duminica. In sat, vede el o multime de oameni intrand intr-o casa, de unde nu mai ieseau. Se mira cat se mira, dar mai apoi intreba pe unul despre aceasta, iar cel intebat ii raspunse ca acei oameni merg ca sa se inchine lui Dumnezeu; cat priveste despre casa in care intrau, ea se cheama "biserica”.  

Ce sa faca? Hai sa intre si el dupa dansii, sa vada si el cum este biserica /…/ 

Intr-o strana, vede Sf. Dumitru pe Diavol stand si insemnand pe toti cei ce radeau si vorbeau in biserica si inciudandu-se ca nu-i gaseste si ciobanului pricina, ca sa-l insemneze si pe dansul.

Dupa o vreme, insa, Diavolul lua o piele de bivol si incepu sa traga cu dintii de dansa. Si trase, si trase, pana cand a facut o mare necuviinta. Nimeni nu vede si deci nimeni n-a auzit nimic, dar ciobanul vedea, si-a auzit, si-a ras. Atunci Dracul l-a insemnat la condica si pe dansul."

 

Ion Ghinoiu – ”Obiceiuri populare de peste ani”

Prof. C. Brailoiu – ”Sarbatoarea lui Samedru”

Tudor Pamfile – ”Sarbatorile la romani”